HNK Rijeka a câștigat împotriva câștigătoarei Cupei României, Corvinul Hunedoara, în manșa retur al turului 2 preliminar din Europa League.
După ce meciul tur s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, echipa antrenată de Florin Maxim nu reușește să se califice mai departe în Europa League, dar își continuă periplul european în Conference League, unde o va întalni pe Astana (Kazahstan).
CFR Cluj e și ea în turul al treilea al preliminariilor Conference League, după 5-0 cu Neman Grodno (0-0 în tur), într-un meci jucat în Ungaria. Clujenii au avut o prestație solidă și nu au avut emoții pentru calificare. Clujenii vor da piept cu Maccabi Petah Tikva (Israel) în turul următroul din Conference League.
Final de meci.
min. 90+8: Mingea a fost atinsă cu mâna în careu de un jucător de la Corvinul Hunedoara, dar arbitrul lasă jocul să continue.
min. 76: Incredibil! Penalty ratat! Sergiu Buș iroseşte lovitura de pedeapsă.
min. 75: Hrezdac sare în încercarea de a trimite mingea spre poartă, iar portarul advers îl lovește pe acesta în cap. „Centralul” nu stă pe gânduri și dictează penalty.
min. 65: Croații marchează al doilea gol, dar reușita este anulată pentru fault în atac.
min. 49: Dejan Petrovic are o şansă imensă de a înscrie chiar din faţa porţii, dar finalizarea sa se duce cu câţiva centimetri pe lângă bara din dreapta.
min. 46: S-a reluat meciul.
Pauză.
min. 41: Ocazie Rijeka! Toni Fruk trimite un şut absolut frumos. El a controlat pasa, a aruncat privirea spre poartă şi a tras de la marginea careului. Putea să fie un şut dificil pentru portar, dar mingea a nimerit unul dintre fundaşi din care a ricoşat departe. Arbitrul fluieră, Rijeka primeşte un corner.
min. 25: Cât de aproape a fost să înscrie Daniel Nicolae Pirvulescu. Acesta primeşte o pasă la marginea careului şi şutează. Balonul trece cu câţiva centimetri pe lângă bara din partea stângă.
min. 13: GOL Rijeka! Franjo Ivanovic pasează balonul la Dejan Petrovic, care a şutat din apropiere în colţul drept de jos, lăsându-l portarul neputincios.
min. 5: Marco Pasalic preia o pasă precisă şi ajunge unu-la-unu cu portarul şutează mingea spre partea dreaptă. Stefan Lefter este însă alert, și are o intervenție bună pentru a respinge balonul.
min. 1: A început meciul.
Rijeka: Zlomislic – Bogojevic, Galesic, Radejic, Cabraja – Rukavina, Selahi, Patrovic – M. Pasalic, Obregon, Jankovic
Rezerve: Posavec – Kitin, Djouahra, Fruk, Ivanovic, Banda, Ilinkovic, Butic, Smolcic, Majstronovic, Dujmovic
Antrenor: Zeljko Sopic
Corvinul: Lefter – F. Iacob, Lică, Manolache, Velisar – Ubbink, Hrezdac, Neacșa – Roger, S. Buș, Pîrvulescu
Rezerve: Blaga – Pop, Lupu, Bradu, Herghelegiu, Predică, Mitran, Gîrbiță, Cărăruș, Chukwu, Câmpan, Chindriș
Antrenor: Florin Maxim
Antrenorul croat al lui Dinamo, Zeljko Kopic, a lăudat performanțele Corvinului și a recunoscut că echipa românească a avut un parcurs remarcabil: „Pentru mine nu este surprinzător ceea ce face Corvinul, având în vedere că a câștigat Cupa României, a eliminat Paksi și joacă atât de bine”.
Totodată, Kopic a menționat că ar fi un șoc în Croația dacă o echipă din Liga 2 ar elimina vicecampioana Rijeka, subliniind așteptările ridicate pentru calificarea echipei croate: „Toată lumea se așteaptă ca Rijeka să se califice. Pe stadionul lui Rijeka terenul este foarte rapid, iar suporterii oferă o energie excelentă. Cred că Rijeka are șanse mai mari să se califice în turul următor”.
Fanii Corvinului Hunedoara vor fi prezenți în număr mare la Rijeka pentru a-și susține echipa. Clubul a anunțat detalii privind organizarea deplasării suporterilor, care se vor întâlni în centrul orașului Rijeka și vor fi transportați cu un autobuz special la stadion: ”Locul de întâlnire al suporterilor va fi în centrul orașului. Acolo vor ajunge cele două autocare, și tot acolo va fi un autobuz de transport public din Rijeka, cu o capacitate de aproximativ 100 de persoane, care va transporta suporterii veniți cu mașinile personale”.
Pentru Corvinul Hunedoara, acest meci reprezintă o șansă istorică de a avansa în Europa League și de a demonstra că pot concura la nivel înalt, în ciuda statutului de echipă din Liga 2. O calificare în fața vicecampioanei Croației ar fi un rezultat remarcabil și ar consolida parcursul lor european.