Lucian Sânmărtean, fost internațional român, și-a exprimat entuziasmul și încrederea în evoluția echipei naționale a României sub conducerea antrenorului Edi Iordănescu.
Într-un interviu amplu, Sânmărtean a analizat performanțele echipei și a discutat despre relațiile dintre jucători, fani și staff-ul tehnic.
„Echipa noastră se află într-o construcție continuă, având un antrenor care transmite multă energie și determinare. Jucătorii performează la cel mai înalt nivel și și-au depășit condiția. Totul este mult mai relaxat, atât din perspectiva antrenorului, cât și a jucătorului. Simțim emoția lor, speranțele lor, și ne-au dat și nouă speranțe. Ne bucurăm că am avut posibilitatea să interacționăm cu fanii, ne-a fost dor de ei. Este esențial ca sportivii să fie la picioarele fanilor, care au avut o prestație extraordinară, ducând acești tineri minunați spre victorie”, a declarat Sânmărtean, la Digisport.
Sânmărtean a vorbit despre propria sa experiență și despre modul în care percepe acum echipa națională. „Văd diferit acum, am văzut diferit și atunci. Dacă mă gândesc la vârsta și campionatul în care jucam atunci, eram în dezavantaj față de alți jucători. Nu am reușit să joc mai mult, dar îi mulțumesc lui Anghel Iordănescu pentru șansa oferită”.
Referindu-se la performanțele echipei actuale, Sânmărtean a evidențiat relațiile de prietenie dintre jucători, care se reflectă în timpul jocului. „Sunt obosiți, e normal, dar se pot face lucruri minunate cu acest grup deosebit. Cred că și împotriva Belgiei vom avea o echipă care se va numi cu adevărat echipă. Fanii vor să vadă fotbal total și atunci va fi deosebit”.
Sânmărtean și-a exprimat încrederea în abilitățile lui Edi Iordănescu de a motiva și de a conduce echipa spre succes. „Edi Iordănescu este un tip care nu lasă nimic la voia întâmplării. Montează jucătorii, vorbește pe limba lor, are un discurs foarte bun. Încă de la Vaslui, când era lipsit de experiență, analiza tot ce se întâmpla în jurul echipei. De atunci am simțit că va ajunge departe, avea un discurs aparte, școlit”.
Despre relația sa cu Nicolae Stanciu, Sânmărtean a spus: „Cu Stanciu vorbesc mai mult, a dovedit că are o maturitate, este un băiat deosebit. Încercăm să-i facem să înțeleagă că noi am fost un pic fotbaliști și ei la fel, sunt un pic fotbaliști și trebuie să facă lucruri frumoase”.
Sânmărtean și-a exprimat speranța că echipa națională va continua să performeze la un nivel înalt sub conducerea lui Edi Iordănescu. „Edi face o treabă foarte bună, Federația este mulțumită de această alegere. Ambele părți trebuie să vorbească aceeași limbă, iar în momentul în care nu vorbesc aceeași limbă, e de preferat ca una dintre ele să facă pasul înapoi”, a încheiat Lucian Sânmărtean.