Fanii lui Dinamo au luat „foc” din cauza unui clip care circulă pe internet, cu bucuria jucătorilor lui Kopic după ce au evitat retrogradarea.
Luni, Dinamo a remizat cu Csikszereda, 0-0, în returul barajului de menținere/promovare în Superliga. Totuși, câștig de cauză a avut Dinamo, deoarece, în manșa tur, s-a impus cu scorul de 2-0.
Dragoş Sterpu, fostul lider DDB Spania, a vorbit în termeni duri despre trupa antrenată de Kopic, fiind indignat de evoluția slabă din meciul retur cu Csikszereda.
„Cred că meciul de la Ciuc a fost cireaşa de pe tort, dar în sens negativ. După cât au suferit suporterii dinamovişti în acest sezon, este cireaşa de pe tort, după cât au suferit suporterii dinamovişti.
Este incredibil aşa ceva. Noi ne punem întrebarea: cu ce ne reunim? Noi nu avem conducere. Cei care au fost în acest sezon trebuiau să îşi depună mandatele pe masă după meciul de la Miercurea Ciuc.
Nu putem merge şi la anul cu aceleaşi cârpeli, cu lipituri, jucători la final de carieră. Noi anul ăsta am avut tot norocul din lume. Am spus că nu poţi să forţezi mâna norocului de prea multe ori.
Noi am suferit tot anul ăsta. Nicolescu gestionează sute de mii de suflete. Majoritatea dintre noi am cunoscut un Dinamo mare. Cel din anii 80, cel de după anii 2000. Aseară am văzut cel mai prost meci din tot sezonul.
Când am jucat barajul cu U Cluj, atunci aveau şi ei echipă. Atât e valoarea lor. Am avut un campionat dezastru. Aşteptăm să vedem cu cine vom începe următorul campionat”, a declarat Dragoş Sterpu, pentru Fanatik.