Radu Drăgușin a terminat primul sezon la Tottenham. Fundașul român a fost titular în ultimele două etape din Premier League, cu Manchester City și Sheffield.
Fundașul român, care este anunțat drept unul dintre jucătorii de bază ai României pentru EURO 2024, unde tricolorii speră să iasă din etapa grupelor.
Drăgușin, care a fost integralist în ultimele două etape, având prestații bune, a avut un mesaj pentru fanii echipei, după ce s-a terminat acest sezon. Le-a mulțumit acestora, pentru primirea făcută.
„Ce mod de a termina sezonul! În cele câteva luni petrecute la Tottenham am simțit un sentiment de acasă. Mulțumesc că m-ați primit cu brațele deschise!
Să continuăm în același mod”, a scris Radu Drăgușin pe Instagram, la câteva ore după victoria cu Sheffield.
Prestația lui Drăgușin din meciul cu Tottenham a fost analizată de fanii echipei, care a spus că a fost puțin nervos în primele minute, când a avut și o gafă.
”A părut puțin nervos în primele minute, când aproape că le-a făcut cadou un gol celor de la Sheffield. Apoi, și-a revenit și a fost sigur.
Cel mai bun moment al jocului său a fost o ieșire cu mingea la picior din apărare, plus câteva un-doiuri”, au scris cei de la Spurs Web.