După întâlnirea de la hotelul lui George Copos, Dan Șucu și Mircea Lucescu s-au întâlnit din nou. Evenimentul care i-a adus în aceeași încăpere a avut loc vineri, 10 mai.
Subiectul nu a fost o eventuală colaborare, dar nu mai reprezintă un secret pentru nimeni că „Il Luce” este dorit la Rapid în funcția de manager general. A făcut anunțul chiar acționarul majoritar al echipei.
Concret, cei doi au participat la prezentarea unui proiect care vizează bazele sportive pentru copii. Dan Șucu a fost întâmpinat ulterior de reporteri și a ținut un scurt discurs pe marginea subiectului, dar fără să aducă în discuție situația Rapidului.
Nici Mircea Lucescu nu a dorit să elucideze misterul. Chestionat despre posibila venire la Rapid și stadiul negocierilor, acesta a spus: „Nu, nu e niciun stadiu. Pe data de 1 iunie voi spune ce voi face”.
Giuleștenii se pregătesc între timp pentru ultimele două meciuri ale actualului sezon. Primul are loc vineri, 10 mai, la ora 20:30, pe terenul celor de la Sepsi.
La scurt timp după ce Marius Șumudică a anunțat că nu va prelua Rapidul, întrucât se dorește aducerea unui antrenor străin, Dan Șucu a transmis un mesaj surprinzător. Principala variantă ar fi tot Mircea Lucescu.
„Noi suntem încă în discuții cu Mircea Lucescu şi așteptăm un răspuns final al dumnealui. Avem încredere că se poate. Suntem încă la varianta Mircea Lucescu. Dacă dumnealui nu va putea sau nu va dori să vină lângă noi, la Rapid, atunci ne vom orienta spre o altă soluție.
Vă garantez că Rapid nu va rămâne fără un antrenor puternic şi titrat. Dorința noastră este ca în zilele următoare să avem o clarificare şi să putem anunța cine va conduce echipa după ultimul meci al sezonului, cel cu FCSB”, a declarat acționarul majoritar al Rapidului pentru prosport.ro.
„Domnul Șucu mi-a mulțumit și m-a anunțat că s-a decis instalarea unui antrenor străin. Vreau să-i mulțumesc domnului Șucu pentru aprecieri, conducerii Rapidului pentru că s-a gândit la mine, oamenilor din fotbal pentru cuvintele frumoase, încredere și suporterilor Rapidului pentru susținere”, a fost anunțul lui Marius Șumudică, potrivit fanatik.ro.
Sursa foto: capturi Digi Sport