Scouteri de la FC Porto, prezenți la FCSB – Rapid! Pe cine au venit să urmărească

Bogdan Solomon 20.04.2024, 21:35
Scouteri de la FC Porto, prezenți la FCSB – Rapid! Pe cine au venit să urmărească

FC Porto și-a trimis scouterii la derby-ul FCSB – Rapid din cea de-a cincea rundă a playoff-ului Superligii, cu o misiune clară: să urmărească un jucător al formației din Berceni.

Surprinzător, nu este vorba despre vedeta Florinel Coman, a cărui plecare în Qatar – la Al Duhail – pare iminentă. Nici căpitanul Darius Olaru nu se află în vederile lor.

Scouterii lui FC Porto, prezenți la derby-ul FCSB – Rapid

Potrivit fanatik.ro, Adrian Șut este jucătorul monitorizat atent în această perioadă. Evoluțiile de până acum l-au adus în atenția formației portugheze.

Totuși, în duelul de pe Arena Națională a greșit grav, la doar două minute distanță de golul lui Florinel Coman. O pasă imprudentă le-a permis giuleștenilor să declanșeze contraatacul în urma căruia Ermal Krasniqi a restabilit egalitatea.

Mijlocașul este cotat de site-urile de specialitate la 2,3 milioane de euro și se poate lăuda cu nu mai puțin de 37 de meciuri în actuala stagiune, în toate competițiile. De asemenea, și-a trecut în cont trei goluri și o pasă decisivă.

Scouterii lui FC Porto au fost însoțiți de impresarii Florin Vulturar și Mario Felgueiras. Cel din urmă nu doar că este un bun cunoscător al fotbalului românesc, datorită faptului că a evoluat pentru FC Brașov și CFR Cluj, dar are conexiuni în țara natală, Portugalia.

Rămâne de văzut dacă lusitanii vor decide să demareze discuțiile pentru un eventual transfer al lui Șut la finalul sezonului. Și, evident, dacă vor veni cu o propunere pe placul lui Gigi Becali.

Rrahmani, în vizorul lui Benficăi

Nu cu mult timp în urmă, presa portugheză a speculat pe seama unui posibil interes al celor de la Benfica pentru atacantul Rapidului, Albion Rrahmani, care a impresionat în actuala stagiune.

Transferul său ar urma să acopere golul lăsat de Goncalo Ramos, care evoluează acum pentru PSG. Giuleștenii ar putea încasa nu mai puțin de opt milioane de euro.

„Albion Rrahmani, care evoluează în prezent la Rapid, a atras atenția directorilor de la Benfica, care continuă să exploreze opțiunile disponibile pentru viitoarea perioadă de mercato.

Roger Schmidt menționase deja că atacanții lui Benfica nu sunt la fel de consecvenți precum Goncalo Ramos, care s-a alăturat lui PSG, așa că directorii vor să îl aducă pe atacantul kosovar, care a demonstrat în acest sezon.

Rețineți că există mai multe cluburi interesate de Rrahmani, iar echipa lui Rui Costa este una dintre cele care îl urmăresc pe fotbalistil care a ieșit în evidență în derby-ul dintre Rapid și FCSB când a marcat de două ori”, a scris glorioso1904.pt.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622