În etapa cu numărul 28 din campionatul Arabiei Saudite, Al Shabab a obținut o victorie zdrobitoare împotriva celor de la Abha, echipă la care evoluează şi Ciprian Tătăruşanu. S-a terminat 5-0.
Yannik Carrasco și Carlos Junior au reușit câte o dublă, iar Habib Diallo a completat seria golurilor, aducând o victorie clară pentru gazde.
Ciprian Tătărușanu, transferat vara trecută la Abha după ce i-a expirat contractul cu AC Milan, a treut printr-o nouă experiență traumatizantă. Ratingul său pe SofaScore a fost 6, în ciuda faptului că a încasat „o manita”.
Tătărușanu a ajuns la un record negativ în acest sezon. A primit nu mai puțin de 71 de goluri în cele 27 de meciuri jucate până acum. La acestea se adaugă alte 3 goluri primite în meciurile de Cupa Regelui.
Abha e acum pe locul 15 în clasament, cu doar un punct în fața celor de la Al-Akhdoud. Dacă își păstrează locul, echipa lui Tătărușanu e salvată de la retrogradare. Abha e un oraș situată la aproape 2 300 de metri altitudine, în munții Asir și în apropierea Mării Roșii.
Ajuns deja la 38 de ani, Ciprian Tătăruşanu o va părăsi pe Abha la finalul campionatului actual. De-a lungul carierei a evoluat pentru formații precum AC Milan, Lyon, Nantes, Fiorentina sau FCSB.