După 4-0 cu CFR Cluj, Corvinul i-a dat și Voluntariului 3 goluri și s-a calificat în finala Cupei României. Ultimul act se va disputa la Sibiu, pe 15 mai.
Corvinul va da piept cu învingătoarea dintre U Cluj și Oțelul, care se întâlnesc în meci direct joi seară.
La fel cum s-a întâmplat și cu CFR, Corvinul a fost susținută în fața Voluntariului de un public minunat. Peste 15 000 de oameni i-au fost alături pe toată durata jocului. Arena era plină cu mai bine de o oră înainte de startul meciului cu Voluntariul. Și clubul din Ilfov a avut alături câțiva suporteri, conduși zgomotos de faimosul „Nea Gică”.
Corvinul e prima echipă de ligă secundă care se califică în finala Cupei României după 6 ani, atunci când Hermannstadt a reușit aceeași performanță, la finalul unui sezon în care a reușit, însă, accesul în Liga 1. Corvinul nu e în aceeași situație. Dacă va prinde Europa, va juca în preliminariile Europa League din postura de divizionară secundă. Calificată în playoff-ul acestei ediții de campionat, Corvinul nu are drept de acces în Liga 1 din cauza formei de organizare a clubului. S-au făcut eforturi pentru modificarea structurii administrative, astfel că din campionatul următor echipa va intra 100% în legalitate și va putea lupta pentru accesul în primul eșalon.
La Corvinul – Voluntari, lovitura de start a fost dată de Dorin Mateuț, fostul mare jucător al Hunedoarei și al lui Dinamo, o prezență rară pe stadioanele din România.
PlaySport îți prezintă câteva imagini spectaculoase de la Corvinul – FC Voluntari.