După o absență de aproape o lună cauzată de o accidentare, superstarul fotbalului, Lionel Messi, a revenit în forță pe teren.
În această perioadă, Messi a ratat trei meciuri la echipa sa de club, Inter Miami, și două la echipa națională a Argentinei.
La vârsta de 36 de ani, Messi a demonstrat că încă deține magia care l-a consacrat, marcându-și revenirea cu o execuție spectaculoasă, reminiscentă de zilele sale de glorie la Barcelona.
În meciul contra celor de la Colorado Rapids, Messi a început pe banca de rezerve, fiind trimis pe teren la pauză. La acel moment, Inter Miami era condusă cu 1-0, gol marcat de Rafael Navarro din penalty, în minutul 45. Cu toate acestea, Messi a reușit să egaleze după doar 12 minute de la intrarea sa pe teren, cu un șut imparabil de la marginea careului, mingea lovind bara și întrând în plasă în colțul opus.
Meciul s-a încheiat cu scorul de 2-2, Inter Miami simțind lipsa lui Luis Suarez. Jordi Alba și Sergio Busquets au intrat doar pe parcursul meciului, având probleme medicale minore.
În acest sezon de MLS, Messi a marcat patru goluri în patru meciuri, ajutând echipa sa să ocupe locul 3 în Conferința de Est, după New York Red Bull și Philadelphia Union. Pe poziția a patra se află campioana Columbus Crew, unde Alex Mățan, titular în sezonul trecut, este acum mai mult rezervă.
Messi, care a refuzat un contract de 400 de milioane de dolari pe an oferit de Arabia Saudită, câștigă aproximativ 50 de milioane de dolari anual la Inter Miami. Își completează veniturile prin contractele publicitare cu Adidas și Apple.
Deținătorul a 8 Baloane de Aur, Messi a dezvăluit că nu știe cât timp va mai juca, deoarece, deocamdată, nu este tentat de gândul retragerii. Presa din Argentina susține că la finalul contractului cu Inter Miami, Messi se va întoarce acasă, la Rosario, pentru un ultim sezon din activitate, sub tricoul lui Newell’s Old Boys, formație de la care a plecat în fotbalul mare. În același timp, Messi ar urma să facă parte din lotul Argentinei pentru Campionatul Mondial din 2026, ceea ce ar însemna prezența la al șaselea turneu final, un record absolut în istoria fotbalului.