Talentul sportivilor se observă încă de la vârste fragede iar Anca Todoni și Shaira Pera sunt exemplul perfect.
Sebastian Novovic, managerul de comunicare al celor de la Politehnica Timișoara, a amintit un eveniment petrecut acum 8 ani. Atunci, Anca Todoni și Shaira Pera au fost premiate pe scenă și aplaudate de fanii politehnicii, deși aveau numai 10-12 ani. Munca și sacrificiile din ultimii ani au dat roade. Ambele sportive reprezintă în prezent România. Anca Todoni va face parte din echipa României de Fed Cup în timp ce Shaira Pera a jucat pentru reprezentativa U19 a României de fotbal feminin împotriva Germaniei în calificările pentru Campionatul European.
Angajatul Politehnicii a transmis pe social media:
„Pe 8 decembrie 2016 organizăm un eveniment în care cinsteam cei 95 de ani de istorie și pasiune neîntreruptă, denumită de noi, popular, Politehnica Timișoara. Druckeria acordă premii tinerelor sportive poliste Anca Todoni (12) și Shaira Pera (10). Sunt fetele noastre, fete care au crescut în Peluza Sud a stadionului nostru și au fost inoculate cu alb-violet încă de mici.
Unde suntem în 2024?
Anca Todoni tocmai ce a intrat în top 200 WTA mondial, după o victorie mare în Columbia, la Bogota. Este și componentă a echipei naționale a României de tenis și a jucat deja în Billie Jean King Cup. Shaira Pera joacă astăzi contra Germaniei, pentru calificarea la EURO WU19, ca atacant al naționalei României de fotbal feminin. Este componentă a Politehnicii Timișoara Femina, club care se luptă pentru titlul național de campioană.
Suntem mândri că putem să susținem sportul timișorean. Cu atât mai mult cu cât poliști de-ai noștri ajung să facă performanță la cel mai înalt nivel. Cei mai frumoși ani sunt cei ce vor veni!”.
Anca Todoni a fost eliminată în turul 2 de la turneul de la Bogota după ce a pierdut în fața lui Camila Osorio cu 6-7, 4-6. În primul tur, românca a făcut un meci bun și a trecut de italianca Lucrezia Stefania, pe care a învins-o cu 4-6, 6-2, 6,-4.