„Ei doi au schimbat fața lui Dinamo. Păcat că nu i-a avut și Burcă”. Dan Alexa, analiză realistă a situației „câinilor”

Mihai Gradina 25.03.2024, 22:24
„Ei doi au schimbat fața lui Dinamo. Păcat că nu i-a avut și Burcă”. Dan Alexa, analiză realistă a situației „câinilor”

Dan Alexa, poreclit „Chirurgul”, fost jucător emblematic și actual antrenor la CS Tunari, a analizat situația celor de la Dinamo și a adus în discuție comparații între actualul lot al formației și cel din trecut, dezvoltând pe marginea evoluției fostei sale echipe, pentru care a evoluat în două perioade distincte: 2002-2004 și 2006.

Făcând referire la prestația lui Ovidiu Burcă, fostul său coleg de echipă, Alexa a evidențiat diferențele între contextul în care acesta a antrenat și situația actuală a echipei.

„Dinamo a avut două jumătăți de campionat diametral opuse. Îmi pare rău pentru Ovidiu. El a făcut o treabă excepțională la Dinamo, însă a avut o situație diferită față de cea a lui Kopic. Nu a putut transfera, a trebuit să lucreze cu jucătorii alături de care a promovat, iar asta s-a văzut: nu erau pregătiți pentru Liga 1”, a declarat Alexa, potrivit GSP.

Alexa a subliniat importanța transferurilor făcute de Dinamo în perioada de iarnă, menționând impactul pozitiv pe care jucătorii precum Gnahore sau Pavicic l-au avut asupra echipei: „Cei aduși în mercato-ul invernal au schimbat mult fața echipei, amintindu-i pe Gnahore sau Pavicic, doi mijlocași care au schimbat fața echipei. Dinamo a avut multe probleme la mijloc. Cei doi sunt foarte importanți în angrenajul echipei”.

Dan Alexa: ”Este altfel”

Cu toate acestea, Alexa nu a ezitat să își exprime aprecierea și față de munca lui Zeljko Kopic, antrenorul actual al lui Dinamo, recunoscând victoriile obținute sub conducerea acestuia: „Este un antrenor cu experiență, se vede și din CV-ul lui. Este un realist, are o gândire logică bine dezvoltată, nu este un visător. A reușit să obțină victorii nejucând spectaculos, victorii la limită. Acestea sunt vitale pentru Dinamo”.

În ceea ce privește perspectivele lui Ovidiu Burcă în antrenorat, Alexa este optimist, subliniind că acesta are un bagaj solid de cunoștințe și o abordare diferită, care îl poate propulsa printre cei mai buni antrenori din România: „Totuși, nu vreau să se uite ce a făcut Ovidiu și chiar vreau să îi iau apărarea, fiind două situații diametral opuse. Știu că lumea îl judeca, dar el nu putea face mai multe cu ce avea la dispoziție.

Îmi pare rău pentru Ovidiu, mă repet, asta este soarta unui antrenor. Și eu am pățit lucrul ăsta. Am trei promovări la activ cu echipe de la care am plecat ulterior. Știu că Ovidiu este un tip tare, cu o gândire pozitivă. Vorbesc mereu cu el, face parte din familia mea, îmi este mai mult decât un prieten

Din păcate, fotbalul ține mult de cultură, de mentalitate. În Germania, sunt antrenori cărora li se dă la dispoziție mai bine de un deceniu. În zona balcanică, suntem mereu judecați după ultimul rezultat. Provine din zona administrativă, a fost președinte, impresar, cunoaște fenomenul la perfecție. Totodată, are o educație pe care puțini dintre noi o avem. Este implicat, este altfel. Cred că va ajunge unul dintre cei mai buni antrenori din România”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622