Naționala U19 a României a dat lovitura în calificările pentru European. „Tricolorii” au bătut Germania, cu 3-2.
Sâmbătă, puștii României au produs o mare surpriză. Adrian Mazilu, jucătorul format de Gică Hagi, aflat acum în Olanda, la Vitesse, mai mult rezervă, a dat lovitura în minutul 90+4. Naționala noastră avea o cotă de 10.00 la victorie, înainte de confruntare. Nemții, 1.24 la victorie.
Pentru germani a punctat Pejcinovic, în minutele 30 și 62. Pentru România a mai înscris Dulcea, în minutul 28 și Stan, în minutul 43. Practic, la pauză, ai noștri erau în avantaj.
Din echipa selecționerului Adrian Dulcea au făcut parte, printre alții, jucători din Liga 1 a României, Borza, Bădescu și Pop.
În calificările pentru Europeanul U19, România are o victorie și o înfrângere. Bătaia a fost încasată de la Turcia, cu 2-0, pe 20 martie. Din grupa României și a Germaniei mai face parte și Croația, care joacă azi cu turcii. În primul meci, Germania a pierdut cu Croația, scor 1-2.
Tot azi au jucat și puștii noștri de la U17, care au remizat cu bulgarii, 0-0.