Rafa Nadal este tot mai aproape de încheierea unei cariere remarcabile în tenis, însă reputația sa intactă. Analiza lui Alex De Minaur și Casper Ruud asupra abilităților jucătorului spaniol a scos la iveală asemănări remarcabile cu un alt tenismen din noua generație.
Spaniolul a fost unul dintre cei mai importanți tenismeni din ultimii 20 de ani, câștigând 22 de titluri de Grand Slam. Alex de Minaur și Casper Ruud au discutat despre performanțele incredibile realizate de iberic. Cei doi consideră că Jannik Sinner se aseamănă la stilul de joc cu multiplul campion.
„Este un jucător atât de fizic încât nu-l pot imagina decât pe un teren de zgură. Trebuie să pierzi tot respectul pe care îl ai pentru el și să joci ca și cum ar fi un alt tenismen. Comparația cu Nadal acum ar fi Sinner. Backhandul său cu două mâini este aproape ca un forehand pentru că dă multă putere și rotație mingii și este ca și cum Nadal ar fi de cealaltă parte a terenului”, a transmis Alex de Minaur, conform Eurosport.es.
Casper Ruud a lăudat și el backhandul lui Rafa: „Reverul lui cu două mâini este foarte puternic, ca un forehand normal! Cel puțin pentru ochii mei! Prima dată când am jucat cu el, am fost de genul: ‘Ce naiba?’. Backhandul lui la televizor pare lent, dar este foarte puternic, nebun”.
Ambii tenismeni participă la turneul de 1000 de puncte de la Miami. Australianul De Minaur (locul 10 ATP) va juca împotriva sud-coreeanului Soonwoo Kwon (locul 863 ATP), în timp ce Casper Ruud (locul 8 ATP) va avea un meci mai complicat. El se va confrunta cu francezul Luca van Assche (locul 80 ATP). Ambele partide vor avea loc duminică.
Rafael Nadal a revenit pe terenul de tenis la începutul acestui sezon, după o pauză de un an provocată de accidentarea suferită la Australian Open 2023. Ibericul și-a făcut apariția în competiția din Brisbane, însă a întâmpinat din nou probleme musculare. a urmare, s-a retras treptat de la turneele de la Australian Open, Doha și, cel mai recent, Indian Wells.
# | Echipa | M | V | E | Î | Gol. | Pct. | |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | FCSB | 10 | 5 | 2 | 3 | 12:11 | 49 | |
2 | CFR 1907 Cluj | 10 | 6 | 1 | 3 | 19:14 | 46 | |
3 | Universitatea Craiova | 10 | 6 | 1 | 3 | 18:14 | 44 | |
4 | Farul Constanta | 10 | 4 | 2 | 4 | 19:20 | 36 | |
5 | Sepsi OSK Sfantu Gheorghe | 10 | 3 | 3 | 4 | 17:17 | 34 | |
6 | Rapid | 10 | 1 | 1 | 8 | 13:22 | 32 |
# | Echipa | M | V | E | Î | Gol. | Pct. | |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | Uta Arad | 9 | 5 | 2 | 2 | 15:11 | 37 | |
2 | Oţelul | 9 | 6 | 1 | 2 | 11:7 | 36 | |
3 | AFC Hermannstadt | 9 | 4 | 2 | 3 | 13:7 | 34 | |
4 | Universitatea Cluj | 9 | 3 | 3 | 3 | 12:10 | 33 | |
5 | Petrolul Ploiesti | 9 | 3 | 2 | 4 | 8:14 | 29 | |
6 | Politehnica Iasi | 9 | 3 | 1 | 5 | 7:8 | 27 | |
7 | Dinamo Bucuresti | 9 | 2 | 4 | 3 | 10:12 | 25 | |
8 | FC Botosani | 9 | 4 | 2 | 3 | 11:11 | 25 | |
9 | FC Voluntari | 9 | 2 | 4 | 3 | 11:10 | 24 | |
10 | U Craiova 1948 | 9 | 1 | 3 | 5 | 8:16 | 22 |