Marius Constantin, dat afară după numai 4 meciuri de Ceahlăul. Cum explică clubul

Iosif Pintilie 21.03.2024, 21:18
Marius Constantin, dat afară după numai 4 meciuri de Ceahlăul. Cum explică clubul

Marius Constantin a rezistat doar 4 meciuri la Ceahlăul Piatra Neamț. Fotbalistul și-a reziliat contractul cu divizionara secundă, la câteva zile după ce formația a ratat calificarea în playoff-ul din „B”.

Fotbalistul și-a luat rămas bun de la antrenorul Cristi Pustai. Anunțul despărțirii a fost făcut de reprezentanții clubului din zona Moldovei.

Marius Constantin a plecat de la Ceahlăul Piatra Neamț

În iarnă, cei de la Ceahlăul Piatra Neamț au făcut o campanie de transferuri puternică, în speranța că vor ajunge în playoff-ul diviziei secunde. Au ratat însă calificarea.

Din acest motiv, antrenorul principal al echipei a decis să renunțe la Marius Constantin. Fotbalistul era, probabil, văzut drept o variantă foarte bună pentru lupta pentru promovare. Cum echipa nu mai are șanse să ajungă în prima ligă, contractul i-a fost reziliat.

„Mulțumim, Marius Constantin! Sănătate și mult succes mai departe! CSM Ceahlăul Piatra Neamț și jucătorul Marius Constantin au ajuns la decizia de a întrerupe colaborarea, după ce echipa a ratat calificarea în play-off-ul Ligii 2. Jucătorul a fost astăzi la stadion pentru se întâlni cu echipa și a plecat deja acasă.

Antrenorul Cristian Pustai a ținut să-i mulțumească lui Marius Constantin fiindcă a acceptat provocarea venită de la Piatra Neamț. HAI CSM CEAHLĂUL!”, a fost anunțul postat de reprezentanții clubului, pe rețelele de socializare.

Românii Alexandru Buziuc, Denis Benga sau Alexandru Core, dar și ucraineanul Denys Taraduda au ajuns la Piatra Neamț, iarna aceasta. În lotul lui Cristi Pustai se mai găsesc câțiva jucători ce au fost cândva importanți în prima divizie: Azdren Llullaku, Mihai Neicuțescu sau Patrick Petre.

Principalul echipei, Cristi Pustai, nu este în pericol de demitere, deși a ratat calificarea în playoff. Anton Măzărianu, principalul echipei, a explicat că deciziile de la echipă sunt luate cu el, iar el dorește să mizeze în continuare pe Pustai.

”Orice comentariu legat de schimbarea antrenorului nu-și are rostul. Atâta timp cât nu am avut susținere de la nicio autoritate locală nu este nimeni îndreptățit să batjocorească antrenorul fără sens. Am adus echipa asta în Liga 2 din nimic și nu permit nimănui să-și bată joc.

Sunt și zile mai proaste, dar nu trebuie să împroșcăm cu noroi. Pentru cei care îl vor plecat pe profesorul Pustai, le spun doar atât: Domnul Pustai va sta cel puțin până la sfârșitul sezonului următor”, a declarat Măzărianu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622