Risto Radunovic și-a anunțat, imediat după meciul cu Sepsi din etapa inaugurală a playoff-ului, intenția de a pleca de la FCSB, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Raul Rusescu a avut o abordare surprinzătoare.
Chiar dacă fundașul stânga muntenegrean speră să aibă parte de o nouă provocare din sezonul viitor, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Contractul expiră în decembrie 2024.
Deși FCSB ar pierde unul dintre cei mai buni jucători din ultimii ani, Raul Rusescu nu s-a arătat îngrijorat. Dimpotrivă, a dat asigurări că Gigi Becali va reuși să găsească un înlocuitor pe măsură în perioada de mercato a verii.
„În momentul în care un jucător declară că vrea să plece, el nu este o pierdere pentru club. Radunovic a declarat că vrea să plece, eu nu văd nicio problemă. Poate vrea să joace într-un campionat mai puternic.
Sunt sigur că Steaua (n.r. FCSB) va găsi soluții pe poziția lui. Vine perioada de transferuri din vară și FCSB poate găsi soluții pentru a-l înlocui pe Radunovic”, a declarat fostul atacant al formației din Berceni, potrivit gsp.ro.
Transferat de la Astra în ianuarie 2021, Risto Radunovic a bifat 129 de meciuri oficiale în tricoul roș-albastru, reușind să-și treacă de 12 ori numele pe lista marcatorilor și să ofere 5 pase decisive. Vorbim, practic, despre jucătorul străin cel mai utilizat de FCSB, peste Harlem Gnohere, care a avut 92 de apariții.
După ce muntenegreanul a vorbit despre plecare, Gigi Becali l-a luat peste picior, dezvăluind, totuși, că nu se va opune în cazul în care va primi o propunere avantajoasă. Cu o jumătate de an în urmă spera să obțină 500.000 de euro, ceea ce nu s-a întâmplat.
„Radunovic a venit la mine acum 5-6 luni, că el pleacă. ‘Cu ce pleci, cu trenul sau cu autobuzul?’. Așa i-am spus. Păi, ce să-i spun? Dacă are contract?
A venit la mine, la Palat, a zis: ‘Am venit să vă spun că eu plec’. Avea o ofertă. Am zis: ‘Da, dacă ai ofertă, te las, 500.000’. Nu a dat. Gata, nu mai are rost să discutăm.
Mai are contract până în decembrie. Dacă luăm campionatul și în vară are ofertă, îl las. Nu îl țin. Dar eram în campionat și el voia să plece…”, a spus finanțatorul vicecampioanei, la Digi Sport.