În contextul operațiunii desfășurate deunăzi de forțele de ordine, în urma căreia au fost reținuți mai mulți ultrași ai Rapidului, ies la iveală noi detalii incredidibile, demne de filmele cu mafioți. Aceștia s-au fotografiat cu arme în mâini, din dorința de a-și etala arsenalul din dotare.
Nu doar fanii sunt implicați în dosarul privind introducerea de materiale pirotehnice pe stadion. Daniel Niculae a fost „săltat” la rândul său de mascați și audiat timp de două ore la sediul Institutului de Studii pentru Ordine Publică din București, până să fie eliberat.
Doi dintre indivizii care apar în imaginea cu pricina – realizată în parcarea din spatele unor blocuri din București – țin în mâini arme de foc. De asemenea, unul poartă o geacă cu emblema Rapidului.
Oamenii legii nu au găsit, în urma perchezițiilor efectuate joi, 14 martie, la domiciliile suspecților, doar materiale pirotehnice, ci și câteva puști, pistoale și arme albe. În afara lui Daniel Niculae a fost singura persoană implicată pentru care procurorii nu au dispus reținerea timp de 24 de ore.
Ancheta vizează constituirea unui „grup infracțional organizat la care au aderat mai multe persoane și care avea drept scop introducerea și folosirea materialelor pirotehnice în incinta stadioanelor de fotbal, în timpul desfășurării meciurilor, tulburarea ordinii și liniștii publice prin violențe asupra bunurilor și distrugerea suprafeței de joc prin folosirea materialelor pirotehnice”.
Dan Șucu a intervenit în conferința de presă premergătoare meciului cu Farul din prima etapă a playoff-ului, pentru a face precizări în legătură cu cele întâmplate. Potrivit spuselor sale, în momentul de față nu se pune problema vreunei măsuri împotriva lui Daniel Niculae, dar totul depinde de modul în care vor decurge cercetările organelor abilitate.
„Sigur, am văzut extrem de multe stadioane în lume în care aceste materiale sunt acceptate. Nu mi-l imaginez pe domnul Niculae cu o mitralieră în mână. Găsit vinovat de ce? Cu arme și muniții nu mă aștept să fie găsit.
Dacă aș fi în situația în care să se fi găsit arme în casa lui Daniel, aș avea o problemă, dar nu cred că e cazul. Nu cred că va dura foarte mult, dânșii sunt hotărâți.
Pe baza a ce știm în clipa de față, nu (n.r. nu se impune nicio măsură). Așteptăm, ca oricine altcineva, să vedem toate lucrurile. Atunci putem decide și altceva, dar nu cred că e cazul. Nu am văzut pe nimeni altcineva mai implicat decât pe Nico. Am vorbit cu Nico, mi-a explicat despre ce este vorba”, a declarat acționarul majoritar al Rapidului.