În cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Farul, antrenorul Rapidului, Cristiano Bergodi, a discutat despre mai multe subiecte, inclusiv despre echipa unde a jucat mulți ani, Lazio.
Întrebat dacă ar semna cu Lazio, după demiterea actualului antrenor, Maurizio Sarri, Bergodi a răspuns cu zâmbetul pe buze. ”Maurizio este un antrenor foarte, foarte bun, e păcat de Lazio, acolo sunt alte probleme. Nu știu dacă aș pleca la ei în caz că m-ar suna, eu stau foarte bine aici unde sunt, la Rapid, sincer, cu tot respectul pentru Lazio”, a spus Bergodi.
În legătură cu scandalul izbucnit astăzi, antrenorul italian a subliniat că echipa trebuie să stea departe de acest scandal și să se concentreze pe fotbal. „Nu e treaba noastră acest lucru, băieții trebuie să fie concentrați pe ce trebuie să facem mâine împotriva Farului, nu de alte lucruri. Nu trebuie să ne intereseze, trebuie să stăm departe de aceste lucruri. Avem nevoie de o victorie, apoi vom vedea”, a spus Bergodi.
Antrenorul a transmis un mesaj de susținere președintelui Daniel Niculae: „Noi suntem lângă Daniel, este președintele nostru. E normal să fim lângă el, el a fost întotdeauna lângă noi, este o persoană deosebită”.
Rapid are un an extraordinar și are speranțe la titlu, după un sezon regulat în care a bifat o performanță unică în istorie. E pentru prima dată când își învinge de fiecare dată ambele rivale, FCSB și Dinamo.
Numit pe banca Rapidului în această vară, italianul Cristiano Bergodi a reușit o performanță pe care niciun alt antrenor în istoria clubului nu a reușit-o, la capătul unui sezon excelent. În acest an, Rapid a jucat perfect în meciurile cu miză. A reușit 22 de puncte cu echipele care s-au calificat în playoff, cele mai multe, și nu le-a dat dat nicio șansă celor de la FCSB și de la Dinamo.
Formația alb-vișinie a câștigat toate cele patru meciuri cu rivalele din București. Și e pentru prima dată în istoria clubului din Giulești, începând cu sezonul 1948-1949, când le învinge tur-retur pe FCSB și Dinamo.
Cu trupa roș-albastră, Rapid a câștigat cu 2-1 în Giulești și cu 4-0 pe Arena Națională. Și mai are șansa la alte două victorii, în play-off. Aceleași scoruri s-au înregistrat și în duelurile cu Dinamo, însă cele două rivale se vor mai întâlni abia în sezonul viitor.
Dan Șucu, finanțatorul Rapidului, a declarat: ”Playoff-ul va fi unul foarte interesant. Mi-e frică de toate adversarele, nu din cauză că nu am încredere în echipa mea, ci pentru că fotbalul este imprevizibil. Fiindcă, să fim corecți, FCSB este o echipă foarte puternică. Am simțit asta în prima repriză. Iar scorul de pe tabelă nu reprezintă diferența dintre noi și ei, asta e evident. Să privești de sus orice adversar, asta e aroganță. De asta mi-e frică. Și sper ca la noi să nu mai apară”.
Pe finalul conferinței de presă, Bergodi a vorbit puțin și despre meciurile din Champions League. ”Mi-a părut rău pentru Inter. Dar eu spun că a meritat Atletico Madrid să meargă mai departe. Sarri e un antrenor foarte bun. Dar la Lazio sunt alte probleme. Eu stau bine aici la Rapid, tot respectul pentru Lazio”, a spus antrenorul italian.