Într-o operațiune de amploare, 16 dintre cei 17 suspecți din dosarul în care este implicat și Daniel Niculae, președintele clubului Rapid București, au fost reținuți de procurori pentru 24 de ore. Excepția o reprezintă chiar conducătorul echipei din Giulești.
Daniel Niculae, președintele Rapidului, a fost audiat vreme de două ore într-un dosar penal privind „săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și distrugere”.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus urmărirea penală a 17 persoane, printre care și Daniel Niculae. Exceptând președintele Rapidului, toți ceilalți 16 suspecți au fost reținuți de procurori în urma audierilor, după cum au anunțat oficiali din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București (PTB).
Într-un comunicat emis astăzi, PTB a explicat în ce constă dosarul penal instrumentat de procurorii DIICOT:
„În fapt, s-a reținut că în cursul anului 2023 pe raza mun. București s-a constituit un grup infracțional organizat la care au aderat mai multe persoane și care avea drept scop introducerea și folosirea materialelor pirotehnice în incinta stadioanelor de fotbal, în timpul desfășurării meciurilor, tulburarea ordinii și liniștii publice prin violențe asupra bunurilor și distrugerea suprafeței de joc prin folosirea materialele pirotehnice, producându-se degradarea gazonului prin explozia materialelor pirotehnice, punând în pericol integritatea fizică a altor persoane (copii de mingi, stewarzi, jucători de fotbal, pompieri, reporteri ș.a.)”.
Perchezițiile efectuate de autorități la 19 locații din mun. București și județele Ilfov, Prahova și Iași au scos la iveală „mai multe materiale pirotehnice, arme de foc letale, arme albe și sume de bani”. Concret, oamenii legii au găsit puști și pistoale, pe lângă tradiționalele torțe aprinse de ultrași la meciurile de fotbal.
Liviu Ungurean, liderul galeriei rapidiste, poreclit „Bocciu”, este considerat de autorități a fi capul grupului infracțional. Inclusiv el a fost reținut!
Referitor la situația lui Daniel Niculae, Dan Șucu, acționarul majoritar al clubului, a declarat: „A fost cu avocatul (la Parchet), a făcut declarațiile, cercetarea este în desfășurare. Avem obligația să respectăm toate legile României. Treaba cu torțele e în afara legii. Nu cunosc partea cu armele, nu mi-l imaginez pe domnul Niculae cu o armă în mână. Să fie găsit vinovat cu ce?”.
Daniel Niculae, în schimb, este liber și chiar a fost prezent la stadionul din Giulești în această seară, de unde a și publicat o fotografie. În ciuda implicării sale în acest dosar de amploare, președintele Rapidului pare să continue activitățile sale obișnuite.