A fost o seară nebună în bătălia pentru playoff-ul din Liga 1! Farul și Sepsi au obținut ultimele două „tichete” disponibile pentru top 6.
Sepsi a câștigat la Ploiești cu 2-1, după golul lui Debeljul din prelungiri, și i-a luat fața lui U Cluj în cursa pentru playoff. Echipa lui Sabău n-a putut să treacă de FC Voluntari (0-0). Farul, cu un om mai puțin în ultimul sfert de oră, a rezistat cu FC Botoșani și a prins poziția a 6-a a clasamentului.
min 90+6: Final în toate cele 5 jocuri! Sepsi și Farul prind playoff-ul! Lovituri pentru U Cluj, Hemannstadt și UTA, care vor continua toate în playout.
min 90+3: GOL CFR Cluj! Corner de pe partea stângă, Otele primește în apropiere de colțul terenului, avansează și trage de la marginea careului, lateral stânga, spre colțul lung. Căbuz e bătut! Gol superb marcat de Otele. CFR Cluj – Hermannstadt 1-0
min 90+1: GOL Sepsi! Debeljuh înscrie! Ștefănescu a ajuns cu mingea la picior în careu, i-a pasat lui Ciobotariu, care a trimis mai departe spre Debeljuh. Atacantul înscrie și o duce pe Sepsi ]napoi pe loc de playoff. Petrolul – Sepsi 1-2
min 87: GOL Petrolul! Berisha egalează și o scoate, la acest scor, pe Sepsi din playoff. Ișfan își depășește adversarul, îi pasează kosovarului, iar acesta rămâne în situație de singur cu portarul și înscrie. Petrolul – Sepsi 1-1
min 79: CFR Cluj – Hermannstadt. Minge în careu, Neguț apare din spatele lui Boben și îi ia fața lui Sava, dar reluarea sa lovește plasa laterală. Șansă uriașă de gol pentru Sibiu!
min 76: Botoșani – Farul. Grigoryan vede al doilea galben și este eliminat. Farul, emoții și mai mari în ultimul sfert de oră al partidei.
min 50: Rivaldinho a marcat, dar faza a fost analizată în camera VAR. La fel cum s-a întâmplat la Cluj cu golul anulat lui Muhar, s-a considerat că mingea a părăsit suprafața de joc în momentul centrării lui Boli. Horațiu Feșnic și Doru Lucaciu, din camera VAR, au hotărât să invalideze reușita.
min 49: CFR – Hermannstadt. Centrare a lui Deac, Muhar reușește să marcheze, dar de la margine se ridică fanionul. Mingea a ieșit din teren la centrarea lui Deac. Rămâne 0-0 la Cluj.
min 46: Start în reprizele secunde pe toate cele 5 stadioane.
min 45: Pauză pe cele 5 stadioane unde se joacă meciuri decisive pentru playoff. La scorurile de acum, Sepsi și Farul prind ultimele două poziții din top 6.
min 28: CFR – Hermannstadt. Centrare a lui Balaure din lovitură liberă, Găman recentrează în fața porții, de unde Bejan trimite incredibil de slab, peste poartă, deși era singur în 6 metri. Șansă uriașă de gol pentru Sibiu!
min 20: GOL Dinamo! Centrare a lui Moura de pe partea dreaptă, mingea ajunge la Gregorio, al cărui șut, deviat, îl bate pe Iacob! Dinamo – UTA 1-0.
min 15: Petrolul – Sepsi. Cosmin Matei se accidentează serios și este scos pe targă din teren. Aganovici intră în locul său.
min. 14: GOL Sepsi! Oaspeții deschid scorul la Ploiești, la prima ocazie mare. Hanca respinge cu capul o centrare, dar Florin Ștefan este pe fază și înscrie. Petrolul – Sepsi 0-1. În acest moment, Sepsi e pe loc de playoff.
min 1: Au început meciurile pe cele 5 stadioane!
Dinamo: Golubovic – Patriche, Velkovski, Homawoo – Moura, Gnahore, Pavicic, Bordușanu – Milanov, Abdallah, Goncalo
Rezerve: Railean, Selmani, Iglesias, Ilic, Neagu, Bani, R. Grigore, D. Irimia, N. Roșu, Amzăr, Edgar Ie, C. Costin
Antrenor Zeljko Kopic
UTA: Fl. Iacob – Căpușă, Stolnik, Benga, Conte – Micovschi, C. Mihai, Machado – Fabry, Luckassen, Omondi
Rezerve: Kucher, Stanciu, Trif, De Freitas, R. Pop, Iurasciuc, Vulturar, Morar, Lopez
Antrenor: Mircea Rednic
Petrolul (4-3-3): Zima – Papp, Meijers, Huja, Țicu – Hanca, Seto, Jair – Musi, Berisha, Grozav
Rezerve: Eșanu, Bălbărău, Dumitriu, D. Radu, Garutti, Diomande, Jyry, M. Bratu, Ișfan. Răducan, Irobiso
Antrenor: Florin Pîrvu
Sepsi (4-2-3-1): – Oroian, Ninaj, Ciobotariu, Ștefan – Păun, Kallaku – Ștefănescu, C. Matei, K. Varga – Safranko
Rezerve: Gedo, Kecskes, Aganovic, Renta, R. Varga, Rondon, Popsa, Dumitrescu, Debeljuh
Antrenor: Bernd Storck
CFR Cluj: R. Sava – Mogoș, Boben, Ajeti, Camora – Muhar, Keita, Tachtsidis – C. Deac, Bîrligea, Otele
Rezerve: Hindrich, Bălgrădean, Cr. Manea, Abeid, M. Ilie, Aussi, R. Filip, Avounou, Fica, Serebe, Michael
Antrenor: Adrian Mutu
Hermannstadt: Căbuz – Butean, Găman, Bejan, Opruț – Balaure, Murgia, Mino Sota, I. Stoica – G. Iancu, D. Paraschiv
Rezerve: Muțiu, I. Pop, Etienne, Antoche, Ngoma, Dr. Iancu, Neguț, Biceanu, Oroian, Jipa, Ciubotaru, Fonseca
Antrenor: Marius Măldărășanu
Voluntari (3-4-3): Fernandez – Turda, Matricardi, Armaș – Jose Veiga, Rață, Crepulja, Carnat – Dumiter, Nemec, Popescu
Rezerve: Vâlceanu, Cascini, Dima, Droppa, Răduț, D. Andrei, A. Ciobanu, Paz, Boboc, Cocian, Florea, Voican
Antrenor: Nicolae Dică
U Cluj (4-2-3-1): Gorcea – Chipciu, Thalisson, Masoero, Roger – Bic, Simion – Pănoiu, Nistor, Roguljic – D. Popa
Rezerve: Iliev, Gertmonas, Oancea, Chintes, Pițian, Mitrea, Grobry, Fossati, V. Gheorghe, A. Rus, F. Ilie, Anselmo
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
FC Botoșani (4-3-3): Ducan, Benzar, Miron, Celea, Țigănașu – David, Dican, Filip – Florescu, Enzo Lopez, Kaprof
Rezerve: Kukic, Șeroni, Petro, Gligor, G. Dragomir, Mouaddib, Caputa, Ofosu, Fulop, Margiotta
Antrenor: Bogdan Andone
Farul (4-3-3): Buzbuchi – Dussaut,. Popescu, Boli, Kiki – Vînă, Nedelcu, Deaconu – Grigoryan, Munteanu, Rivaldinho
Rezerve: Mușat, Ganea, Cojocaru, Casap, Andronache, Dănuleasă, Grosu, Gustavo Marins, Queiros, Grameni, Budescu, Răfăilă
Antrenor: Gheorghe Hagi
18:30 Ioan Andone crede că Farul și U Cluj, ocupantele locurilor 5 și 6, vor prinde playoff-ul în urma meciurilor de astăzi.
„Eu cred că va câștiga Dinamo cu UTA. Nu știu de ce cred asta, dar așa simt. Au jucat bine în ultimul timp. Am văzut toate meciurile, au jucat bine și cei de la UTA, dar sper că Dinamo se va impune. Voluntari va avea un meci foarte greu cu U Cluj, au o echipă bună, au față de playoff. Au calitate, jucători cu experiență. E o încărcătură mare. Primele șanse sunt ale Farului și ale lui U Cluj, celelalte așteaptă să greșească cele două. Eu cred că Farul se va impune la Botoșani și U Cluj la Voluntari, așa cred eu, la cum au jucat până acum. Farul e fosta campioană, are argumente, un stil de joc. Botoșaniul primește ușor goluri, face foarte multe greșeli personale. Eu cred că Hagi îi mobilizează, va pune presiune. E fosta campioană, sigur vor putea să câștige acolo. Nimeni nu se dă la o parte. Cred în ceea ce face Hagi acolo. La Botoșani e disperare, au avut un ghinion teribil. Dau multe goluri în deplasare, dar fac greșeli mari”, a spus Andone la Digisport.
Știrea inițială. Zi importantă în SuperLiga României. În ultima etapă, înainte de înjumătățirea punctelor pentru playoff și playout, sunt programate cinci dueluri, de la aceeași oră. Meciurile sunt LIVE, pe PlaySport, de la ora 20:00.
Cinci echipe încă sunt „în cărți” pentru ultimele două poziții din playoff: Farul Constanța, U Cluj, Sepsi, FC Hermannstadt, UTA Arad. Constănțenii și ardelenii sunt „la mâna lor”.
Iată cum arată clasamentul:
CFR Cluj – FC Hermannstadt
Dinamo București – UTA Arad
FC Botoșani – Farul Constanța
FC Voluntari – U Cluj
Petrolul Ploiești – Sepsi Sf. Gheorghe
Pentru sâmbătă, un singur meci e programat, derby-ul dintre Rapid și FCSB, care se va juca pe Arena Națională.
Campionatul are doi golgheteri, pe Florinel Coman și Darius Olaru, ambii de la FCSB, fiecare cu câte 14 goluri. Florinel are și opt pase de gol, iar căpitanul de la mijlocul terenului și-a trecut în cont două. Otele, de la CFR Cluj, are 12 reușite, în timp ce Dan Nistor (U Cluj), Alex Pop (Oțelul Galați), Rrahmani (Rapid) și Ștefănescu (Sepsi) au reușit fiecare câte zece goluri în campionat.
Iată aici și topul celor mai performanți jucători din campionatul intern, potrivit notelor acordate de analiștii SofaScore: