Hagi, scrisoare de ultimă oră pentru Simona Halep după victoria uriaşă de la TAS.
Marți, TAS a anunțat că reduce suspendarea Simonei Halep, de la patru ani, la nouă luni. Însă, având în vedere că sportiva româncă nu a mai jucat tenis din octombrie 2022, adică de peste nouă luni, suspendarea acesteia nu mai este în vigoare, în prezent.
Farul a postat, pe contul oficial de Facebook, un mesaj de felicitare pentru Simona Halep, semnat de Gică Hagi, după ce TAS i-a micșorat suspendarea la nouă luni.
„Felicitări, Simona! Clubul Farul Constanța și managerul tehnic Gheorghe Hagi îi transmit campioanei noastre, Simona Halep, felicitări pentru importantul și dificilul «meci» câștigat la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv).
Te așteptăm cât mai curând pe teren, să ne bucurăm din nou de victoriile tale! Mult succes în continuare, Simo!”, se arată în mesajul semnat de Gică Hagi și postat pe contul de Facebook al clubului Farul.