Din nefericire, sportul românesc este de acum mult mai sărac. S-a stins din viață un multiplu campion național și fost jucător al marilor rivale din Capitală, Steaua și Dinamo.
Este vorba despre fostul mare jucător și antrenor de hochei Constantin Curelar, care ar fi împlinit 71 de ani pe 17 martie. Anunțul a fost făcut cu puțin timp în urmă.
Decesul s-a produs în seara zilei de vineri, 1 martie la Gheorgheni. Curelar se afla acolo pentru a urmări din tribune un meci de hochei. În acea seară a suferit un infarct, medicii au intervenit imediat, în încercarea de a-l resuscita, dar nu s-a mai putut face nimic.
Originar din Rădăuți, fostul mare hocheist a cucerit de-a lungul carierei șase titluri de campion național, dintre care unul ca junior și cinci la nivel de seniori, evoluând pentru echipe precum Dunărea Galați, Steaua, Dinamo și Petrolul Ploiești.
După retragerea din activitatea, a rămas într-o strânsă legătură cu hocheiul, întrucât a îmbrățișat meseria de antrenor. Debutul a fost consemnat la Petrolul Ploiești, iar ulterior a activat la CSM Suceava, până în 2018, când s-a pensionat.
„Eu am ajuns la Steaua, cu care am câştigat de patru ori titlul de campion naţional şi patru cupe ale României. În 1976, am decis să mă întorc în oraşul meu natal.
Îmi doresc să fac performanţă cu cât mai mulţi copii din Suceava, deoarece aici şi în Rădăuţi chiar există tradiţie în acest sport şi am putea ajunge foarte sus”, spunea Constantin Curelar, cu mulți ani în urmă.
Nu doar hocheiul românesc și-a luat rămas bun de la o figură marcantă. Fostul fundaș al Stelei, Gabi Zahiu s-a stins din viață cu trei luni în urmă și de atunci se află în Suedia. Repatrierea implică o procedură extrem de dificilă, dar și costuri pe măsură.
„Nu știu ce să fac! Ajutați-mă! Nimeni din fotbal nu s-a interesat de el, absolut nimeni, nici după ce știrea a apărut în presă. Nu interesează pe nimeni. Gabi Zahiu, unchiul meu pe care eu îl consider ca un frate, a stat în Suedia și venea periodic în România. Nu era căsătorit, era singur în ultima perioadă. Avea insuficiență cardiacă, era bolnav când a venit vara trecută la Buzău. I-am zis să nu plece, să am grijă de el! Nici nu a vrut să audă.
Nu m-a sunat nimeni din fotbal, deși a ajutat mulți oameni. Mi-aș dori ca Gigi Becali să se roage pentru el, el a murit nespovedit, săracul! O să-i fac pomenile și vreau să vină să se roage și el are relații la muntele Athos. Să-l pomenească.
Nu am nevoie de banii lui. Eu amanetez tot ce am și plec, nu ar fi problema, dar ce fac cu ai mei? Nu pot să-l las acolo pe ‘fratele’ meu să stea în congelator. A vorbit soțul meu și ne așteaptă să-l luăm. Iau procură de la mama mea și plec să-l aduc. Dar nu știu cum să procedez. Am anunțat tot orașul Buzău de la finalul lui noiembrie că Gabi Zahiu a murit și nu m-a ajutat nimeni”, declarat Diana Calcan, nepoata fostului fotbalist, pentru prosport.ro.