Tenismenul rus Andrey Rublev (5 ATP) a fost descalificat în ultimul set al semifinalei turneului de la Dubai jucate împotriva kazahului Alexander Bublik (23 ATP).
După o minge lungă din ultimul set, când Bublik conducea cu 6-5, Andrey Rublev a considerat că unul dintre arbitrii de linie a luat o decizie în defavoarea lui, iar gesturile care au urmat i-au adus descalificarea.
Pe parcursul meciului, Andrey Rublev a avut mai multe contre cu arbitrii de linie, dar nici adversarul său nu a fost liniștit. Bublik, la începutul ultimului set, a lovit cu racheta în teren, care s-a rupt în multe bucăți, iar pentru acest gest a primit un „Code Violation”.
Ultima dispută cu arbitrii de linie a fost cea mai gravă, deoarece Andrey Rublev nu a fost de acord cu două decizii ale unuia dintre acești arbitrii și s-a apropiat amenințător de acesta și a țipat în fața lui, și, mai mult, i-a adresat injurii în limba rusă.
După acest incident, arbitrul de scaun a chemat supervizorul turneului, iar după mai multe minute de discuții, în care a fost implicat și un oficial al turneului care cunoștea limba rusă, jucătorul rus a fost descalificat.
Andrey Rublev is defaulted from the Dubai semi-final, sending Alexander Bublik through to the #DDFTennis final pic.twitter.com/tclfcXxDYY
— Tennis TV (@TennisTV) March 1, 2024
Alexander Bublik a ajuns, în urma acestui incident, în finala turneului de la Dubai.
Semifinala aceasta a fost dintre cei doi a fost una între două stiluri diferite – Alexander Bublik este unul dintre cei mai spectaculoși jucători din circuit iar Andrey Rublev are un joc foarte constant.
În finala turneului de la Dubai, Alexander Bublik se va întâlni cu învingătorul partidei dintre Daniil Medvedev (4 ATP) și Ugo Humbert (18 ATP).