Cartonașul roșu încasat de Darius Olaru în meciul cu FC Botoșani nu l-a îngrijorat. Gigi Becali chiar a anunțat cine îl va înlocui pe căpitan în următoarele meciuri.
Acesta a văzut direct cartonașul roșu pentru un fault comis asupra lui Jaly Mouaddib la aproximativ 20 de metri de poarta roș-albaștrilor. Centralul Cătălin Buși i-a arătat inițial doar galben, dar a schimbat decizia după ce a revăzut faza la monitorul VAR.
Absența lui Olaru îi va oferi latifundiarului din Pipera prilejul de a-și îndeplini o dorință mai veche: să vadă cum se descurcă Alexandru Băluță în acea poziție.
În cazul în care experimentul nu se va dovedi de bun augur, va intra pe teren Baba Alhassan. Și Luis Phelipe este vizat pentru postul de mijlocaș central.
„Poate că a fost bine că s-a întâmplat așa (n.r. că a fost eliminat Olaru). Dacă Olaru nu e, încercăm cu Phelipe, cu Baba. Mai ales că vreau să-l văd pe Băluță exact în locul lui Olaru. El poate să fie chiar mai eficient în altă privință decât Olaru. După, dacă nu merge, îl băgăm pe Baba, vedem”, a declarat Gigi Becali.
În ceea ce privește lupta pentru titlu, finanțatorul formației din Berceni a susținut cu tărie că emoțiile s-au risipit. Ar fi avut același discurs chiar și în eventualitatea în care FC Botoșani ar fi reușit să plece cu toate cele trei puncte de pe Arena Națională.
Liderul are la ora actuală 10 puncte avans față de principalele urmăritoare, CFR Cluj și Rapid. Cea din urmă se putea apropia, dar a suferit un eșec usturător la Iași, scor 1-3.
„Emoții nu mai sunt. Și dacă pierdeam, tot aveam 7 puncte avans. Când ai atâtea puncte, stai frumos și te uiți la meci. Oricum, am avut şi bară, a fost ocazia lui Băluţă. Când vezi diferenţa de joc între tine şi celelalte echipe… Pentru că o vezi.
Tot Botoşani a bătut CFR-ul. Cu ceilalți pasează, joacă, cu noi nu au avut ocazii, nu au legat trei pase. E diferenţa mare. Cand ai și avantaj, şi valoare, nu iți mai e teamă de nimic”, a spus Becali.