Chiar dacă a reușit să înscrie în debutul partidei, Cristiano Ronaldo a stat cu emoții până pe finalul meciului pentru a se bucura de victoria din etapa a 21-a a campionatului din Arabia Saudită.
Al Nassr, echipa lui CR7 şi Talisca, s-a impus cu scorul de 3-2, în deplasare, în fața celor de la Al Shabab.
Meciul a început bine pentru Al Nassr. Cristiano Ronaldo a transformat cu siguranță o lovitură de pedeapsă în minutul 21. La pauză s-a intrat cu scorul de 1-1, după ce belgianul Yannick Carrasco a transformat și el un penalty în minutul 45+8.
Cea de-a doua repriză a început de la scorul de 2-1 pentru Al Nassr. Anderson Talisca a fost găsit ideal de Otavio între fundașii de la Al-Shabab și a marcat chiar în debutul părții secunde, în minutul 46. Din nou, însă nu pentru mult timp, Al Shabab a egalat prin Carlos Junior, în minutul 67.
Ambele echipe au continuat să atace, dar jocul părea să ducă spre un rezultat de egalitate. Abdullah Alkhaibari a pasat perfect pentru același Talisca, iar atacantul brazilian a marcat din nou în minutul 86, stabilind scorul final.
După 21 de etape jucate Al Nassr se află pe locul 2 în clasamentul campionatului din Arabia Saudită, cu 52 de puncte. Echipa lui Ronaldo este la patru lungimi în spatele celor de la Al Hilal, echipă care are și un meci mai puțin jucat.
Cristiano Ronaldo este principalul marcator al campionatului, cu golul de ieri a ajuns la cota 22.