Surpriză uriașă! La ce echipă din România a ajuns să joace Michael Omoh, jucătorul pe care Hagi îl aducea la Farul acum 2 ani

Razvan Craciun 19.02.2024, 11:00
Surpriză uriașă! La ce echipă din România a ajuns să joace Michael Omoh, jucătorul pe care Hagi îl aducea la Farul acum 2 ani

Jucătorul Michael Omoh a fost desemnat cel mai bun dribleur din Liga 1 din România în anul 2021, într-un clasament realizat de CIES Football Observatory.

Însă chiar dacă a fost primit acest titlu, mijlocașul nigerian el a ajuns să joace la penultima clasată din Liga a 2-a, CSM Alexandria, echipă unde este antrenor Eugen Trică.

Care este performanța lui Omoh

Michael Omoh a debutat la CSM Alexandria într-un meci amical, câștigat cu 1-0 în fața „vecinilor” de la Cetatea Turnu Măgurele, conform telesport.ro.

Pentru a realiza clasamentul celor mai buni dribleuri din 2021, cei de la CIES Football Observatory au studiat 33 de campionate din întreaga lume, printre s-a numărat și cel al României. Clasamentul a fost realizat pe baza procentului de driblingurilor reușite raportat la frecvența încercărilor  – minute de joc pe dribling.

În urma acestor studii, cel mai bun dribleur din campionatul României a fost, în ediția din 2021, mijlocașul nigerian Michael Omoh, care juca, în acel sezon, la Academica Clinceni, ultima clasată.

Michael Omoh a avut, atunci, avea un index de 7,26, ceea ce înseamnă 67,9% driblinguri reușite și un dribling încercat la fiecare 9 minute și 21 de secunde. În clasamentul general al dribleurilor din cele 33 de campionate studiate, el a ocupat un onorant loc 12. Liderul acestui clasament a fost Adama Traore, de la echipa engleză Wolverhampton, cu un index de 11,24.

Pe la ce echipe a trecut jucătorul nigerian

Mijlocașul ofensiv nigerian în vârstă de 32 de ani a mai jucat în Liga 1 la Poli Iași și la Academica Clinceni înainte de a fi transferat în 2022 la Farul. Ultima echipă la care a jucat înainte să ajungă în Liga a 2-a este Liaoning Shenyang Urban din campionatul Chinei.

Fotbalistul român Dennis Man de la Parma este cel mai bun dribleur din Serie B, cu 49 de driblinguri reușite, ceea ce înseamnă o medie 2,5 pe meci și unul la aproape 30 de minute jucate. De asemenea, el este considerat drept cel mai bun atacant din Serie B.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622