Gigi Becali s-a înșelat nu de puține ori în privința valorii fotbaliștilor săi. Printre cei care l-au dezamăgit pe excentricul patron se află mijlocașul ofensiv Daniel Benzar, fratele lui Romario Benzar, fundașul din prima ligă, de la Botoșani, fotbalist cu meciuri în națională.
Benzar a fost luat de către Gigi Becali de la LPS Banatul aproape gratis, în 2015, când jucătorul avea 17 ani. A fost împrumutat de mai multe ori la Academica Clinceni și la Dunărea Călărași, iar în vara lui 2019 a plecat de la FCSB la FC Voluntari, gratis. A mai trecut apoi la Rapid și Poli Timișoara, iar acum este liber de contract.
În 2021, fratele lui Romario Benzar plecase în SUA, împreună cu iubita sa, deși se afla sub contract cu Poli Timișoara. Se anunța un nou talent retras prematur din sportul „rege”.
Daniel Benzar, jucătorul pentru care Gigi Becali își propunea cândva să obțină „20 de milioane de euro”, se antrenează acum cu Gloria Buzău, club de liga a doua. Chiar a jucat în ultimul amical, disputat de Gloria împotriva rezervelor de la Petrolul Ploiești. În weekend, în meciul câștigat de Buzău cu 3-1, Daniel Benzar a intrat pe parcurs.
Printre jucătorii utilizați de către Andrei Prepeliță s-a numărat o altă „vedetă” a Ligii 1, atacantul Ely Fernandes (33 de ani), fost jucător la U Cluj, Farul Constanța și Gaz Metan Mediaș. Nici Benzar, nici Fernandes nu au fost în cantonamentul din Turcia și nici n-au fost anunțați ca achiziții, încă. În schimb, Buzăul i-a transferat pe Ovidiu Perianu (împrumutat de la FCSB), Alexandru Fărăgău (împrumutat de la U Cluj), Rassambek Akhmatov, Alexandru Dandea, Radu Crișan, Mihnea Rădulescu, Vlad Prejmerean, Raul Șteanu și Denis Dumitrașcu.
În amicalele din iarnă, Gloria Buzău a învins cu 3-1 CSM Râmnicu Sărat, a bătut cu 4-2 CS Dinamo București (echipă din Liga a 4-a), a remizat 1-1 cu Polonia Varșovia, a bătut cu 2-0 naționala U23 a Kîrgîstanului, a făcut egal 0-0 cu Shkupi Skopje și 3-1 cu rezervele Petrolului Ploiești, pentru care a jucat și Ișan.
În Liga a 2-a, Gloria Buzău e pe locul 5, cu 25 de puncte după 15 etape. Lider e Șelimbăr, cu 32 de puncte, club urmat de Corvinul Hunedoara (31 pct.), Unirea Slobozia (31 pct.) și Mioveni (26 pct.).