Quantum Nutrition, firma canadiană care a produs pudra de colagen contaminată cu roxadustat consumată de Simona Halep, a fost dată în judecată de sportiva româncă.
Simona Halep a cerut daune de 10 milioane de dolari, iar Quantum Nutrition a decis să nu transmită o reacție în public după decizia luată de fostul număr 1 WTA.
Quantum Nutrition nu a dat niciun răspuns jurnaliștilor de la CNN, care au cerut firmei canadiene să comenteze acțiunea în instanță începută de Simona Halep.
Sportiva română a depus plângerea în justiție la Curtea Supremă a statului New York, în care Quantum Nutrition – care operează și sub numele de Schinoussa Superfoods, este vizată. Firma canadiană este acuzată că a acționat „nepăsător și neglijent” atunci când a permis ca produsul să fie contaminat cu roxadustat, potrivit documentelor din instanță.
Câștigătoare de două ori de Grand Slam, Halep a fost testată pozitiv cu roxadustat. Potrivit Agenției Anti-Doping a Statelor Unite (USADA), roxadustat este o clasă de medicamente care crește numărul de globule roșii ale unui sportiv, ceea ce îmbunătățește performanța celor care o folosesc.
John Koveos, fondatorul Quantum Nutrition, a contestat informațiile apărute în presă care fac legătura dintre firmă și cazul de dopaj al Simonei Halep, conform publicației The Globe. Koveos a spus că prin aceste declarații se caută cineva care să fie acuzat, fără să fie vinovat. Quantum Nutrition furnizează produse pentru „sute de sportivi”, inclusiv jucători olimpici, sportivi din NFL și NHL, a declarat Koveos pentru publicația The Globe, și a adăugat că firma sa are „un record de 100% curat pentru toți sportivii care sunt testați în mod regulat”.
Oficialul de la firma Quantum Nutrition a mai adăugat că Simona Halep „nu a fost singurul sportiv care a folosit acel produs în acea zi anume” la turneu, dar nu a numit alți sportivi care să fi consumat produsele respective în acea perioadă.