Adrian Mutu ar putea rămâne fără unul dintre cei mai buni fundași ai săi, al cărui contract se termină la 30 iunie 2024.
Președintele de la CFR Cluj, Cristi Balaj, a spus că fundașul Cristi Manea, unul dintre cei mai valoroși jucători din campionatul României, refuză să prelungească contractul cu echipa clujeană.
Cristi Balaj a anunțat înaintea meciului pe care CFR Cluj îl va disputa, sâmbătă, de la ora 21.30, în deplasare cu FC U Craiova, că Adrian Mutu ar putea să piardă pe Cristi Manea, cel mai bine cotat jucător și unul dintre cei mai importanți din ultimii ani.
„Asta este. Dragoste cu forța nu există. Antrenorul va decide dacă va juca. Doar că atunci când valorile sunt apropiate, și mă gândesc la orice club, mă gândesc că te folosești de jucătorul care reprezintă o soluție și în proiectele tale de viitor. Și asta în mod special se întâmplă la jucătorii tineri.
În primul rând depinde de Manea și după aceea de restul. Mi-e greu să cred că există vreun antrenor care să aibă un jucător foarte bun, în formă și să nu îl întroducă în teren indiferent dacă mai are contract sau nu”, a declarat Cristi Balaj, citat de Fanatik.
Fundașul dreapta al celor de la CFR Cluj, Cristi Manea, are o cotă de piață de 3,2 milioane de euro, conform Transfermarkt, și poate pleca gratis la vară.
Adrian Mutu a declarat la conferința de presă premergătoarei meciului cu FC U Craiova că fundașul dreapta face parte din planurile sale dacă continuă să se pregătească.
„Încă e sub contract cu noi, iar atât timp cât își face treaba, pe mine… Restul e decizia clubului. Tot ce am nevoie de la el e să fie profesionist ca și până acum și să-și vadă de treabă atât timp cât îmbracă tricoul CFR-ului. Atât timp cât demonstrează și se antrenează bine, eu nu am nici problemă.
Camora a reintrat cu noi, s-a antrenat bine săptămâna asta. Nu e la 100%, dar e mai bine ca săptămânile precedente. E cu noi în lot. Din păcate, Kresic s-a accidentat din nou. În afară de el, toți sunt valizi. Filippo Falco s-a antrenat bine, dar e în urmă cu pregătirea. Însă e un jucător de calitate”, a comentat Adi Mutu.
Adrian Mutu are acoperit destul de bine postul de fundaș dreapta. Aici poate juca Vasile Mogoș, jucător cu patru meciuri la echipa națională a României.