Conform presei de peste hotare, în ultimele săptămâni, susținerea celebrei cântărețe Taylor Swift a devenit unul dintre cele mai râvnite, dar și controversate premii în alegerile prezidențiale din Statele Unite. Cum ar putea influența artista alegerea noului președinte american, puteți afla în continuare.
În urmă cu ceva timp, jurnaliștii de la ”New York Times” relatau că echipa de campaniei electorală a lui Biden încerca cu disperare să obțină susținerea lui Taylor Swift. Ulterior, aliații lui Trump, fostul președinte al SUA, ar fi declarat un ”război sfânt” împotriva celebrei cântărețe. Acum, mulți o îndeamnă să stea departe de politică, mai ales că au început să apară diferite teorii ale conspirației cu privire la opțiunile sale politice.
Taylor Swift este într-o relație cu Travis Kelce, după cum afirma chiar fratele starului din NFL. Pornind de la ideea că Taylor ar fi un ”agent sub acoperire” în susținerea lui Joe Biden, teoriile iau amploare. Ba chiar mai mult de atât, acestea îl implică și pe sportiv în trucarea Super Boul în scopuri electorale, scrie The Guardian.
Deși poate părea o mare nebunie, miza este foarte mare. În plus, Taylor are o comunitate enormă de fani, deci potențiali alegători. În prezent se realizează sondaje în rândul simpatizanților artistei pentru a se determina dacă vedeta ar putea sau nu influența rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA.
Conform experților, răspunsul nu este chiar atât de simplu. Chiar și atât de mulți admiratori, este puțin probabil ca opinia lui Taylor Swift să fie un factor decisiv în acest sens. Cu toate acestea, specialiștii sunt de părere că vedeta ar putea să impulsioneze participarea la vot a americanilor. Trump și Biden trebuie se luptă pentru câștigarea alegerilor primare, iar dacă lupta se dovedește a fi una strânsă, electoratul motivat de cântăreață ar putea face diferența.
”Nu suntem obișnuiți să le recunoaștem unor oameni precum Taylor Swift o putere politică atât de mare. Acest lucru poate fi deranjant. Nu suntem obișnuiți ca fandomurile feminine să aibă o putere politică atât de mare.
Există însă un mod în care experții, politicienii, comentatorii și cetățenii obișnuiți se acomodează cu o nouă cultură politică. Poate nu faci parte din ea, nu ai mai văzut-o până acum, dar există de mult timp. Este în creștere de mult timp”, a declarat Ashley Hinck, profesor la Universitatea Xavier.
În 2018, la alegerile din Tennessee, Taylor Swift s-a implicat în sfera politică, încurajându-și fanii să voteze pentru democrați. Cu toate că unul dintre favoriții săi nu a reușit să câștige în fața reprezentantei republicane Marsha Blackburn, artista l-ar fi susținut pe Joe Biden, în cursa prezidențială din 2020.
Nu s-a oprit aici, continuând să își îndemne fanii participe la procesul electoral în alegerile viitoare. Cu fiecare mesaj postat pe rețelele sociale, numărul de participanți la vot a cunoscut o creștere semnificativă. ”Mergeți la vot!” se arăta în postările ei de pe Instagram.