Becali a avut un discurs incredibil despre Luis Phelipe.
Luni, FCSB a remizat, acasă, cu Farul, 1-1, în etapa a 24-a din Superliga.
Gigi Becali a vorbit în termeni critici despre Luis Phelipe, fiind nemulțumit de evoluția pe care brazilianul a avut-o în meciul cu Farul. Patronul FCSB-ului îi transmite lui Phelipe să nu mai încerce să ascundă „frica” și să joace cât mai simplu.
Totodată, Becali s-a declarat plăcut surprins de jocul lui Baba Alhassan, cel care a marcat golul FCSB-ului.
„Cel mai mult mi-a plăcut… Adică, mi-a plăcut toată echipa. Am jucat într-o viteză năucitoare. Nici ăia, străinii, nu joacă în viteza asta. Ei fac preluare, mai fac o atingere, noi pasăm direct. Viteză, inteligență! De aia am curaj să vorbesc. Am 9 puncte în față, nu mai am 11. Dar echipa joacă.
Baba mi-a plăcut cel mai mult. Nu a pierdut nicio minge. Dă siguranță, nu poți să-i iei mingea. La polul opus a fost Luis Phelipe. Nu mai e ca untul… Știi cum e, paza bună păzește bostănăria. De frică, joci. Pe urmă… zici că nu fură nimeni bostanii… Dacă te lași pe tânjală… Joacă de frică, nu trebuie s-o ascunzi. Nu poți să le faci pe ambele. Lasă frica să-și facă datoria. Toată puterea o dai la joc, frica te păzește. Dacă vrei să ascunzi frica, atunci tu cazi în groapă. Mai am încredere în el, dar două-trei meciuri. Ce, pentru câteva sute de mii? Pe urmă, la revedere!”, a declarat Gigi Becali, în cadrul unei conferințe de presă, la Palat.
Luis Phelipe a început ca titular partida cu Farul, însă a fost schimbat la pauză.