Florin Răducioiu și-a ieșit din minți după scandalul de la meciul Rapid – Ferencvaros din grupele Ligii Campionilor de handbal feminin. Reacția sa a fost extrem de dură.
De la ce a pornit totul? Una dintre jucătoarele formației maghiare – Beatrice Edwige – a reclamat un presupus gest cu tentă rasistă al unui suporter aflat la Tribuna a 2-a a Sălii Polivalente.
După ce a ascultat discursul dur al franțuzoaicei, Răducioiu s-a lansat la rândul său într-o adevărată tiradă. Ținta a fost suporterul acuzat de rasism.
De asemenea, fostul mare internațional a militat pentru combaterea acestui fenomen și a propus o măsură radicală: cei ce se fac vinovați să fie interziși pe viață în săli sau stadioane.
„Este un subiect foarte sensibil, dar la meciul de handbal al Rapidului este vorba de un cretin! Singurul mod de a combate aşa ceva este de a interzice pe viaţă să mai calce într-o sală, pe un stadion de fotbal şi aşa mai departe. Este clar că România nu este o ţară rasistă şi este evident că trebuie să combatem sub orice formă acest lucru. Suntem toţi la fel, suntem oameni”, a declarat Florin Răducioiu la Prima Sport.
Ulterior, clubul Rapid a venit cu precizări pe marginea subiectului. În comunicat se arată că Beatrice Edwige a interpretat greșit gestul suporterului, semnificația exactă fiindu-i explicată ulterior de directorul tehnic, Rareș Fortuneanu.
„Clubul Sportiv Rapid București ține să prezinte punctul său de vedere oficial cu privire la episodul derulat la finalul meciului din această seară, episod care a avut-o în prim-plan pe handbalista franceză a echipei Ferencvaros – Beatrice Edwige.
După încheierea partidei, sportiva franceză a acuzat un gest cu conotații rasiste îndreptat împotriva sa, gest făcut de un suporter rapidist și petrecut în timpul desfășurării jocului.
La finalul partidei, directorul tehnic al CS Rapid, Rareș Fortuneanu, a discutat personal cu jucătoarea franceză, pentru a înțelege cele întâmplate, gestul acuzat nefiind observat de nimeni altcineva la momentul producerii sale.
În discuția cu Rareș Fortuneanu, Beatrice Edwige a declarat ca gestul considerat a fi rasist a constat in atingerea obrazului cu degetul. Rareș Fortuneanu a explicat handbalistei franceze faptul ca gestul relatat nu are în cultura locală absolut nicio conotație rasistă, explicând semnificația sa reală.
Clubul Sportiv Rapid nu încurajează manifestările rasiste de nici un tip, iar suporterii rapidiști au demonstrat în toate meciurile de Champions League din ultimile două sezoane un comportament ireproșabil din toate punctele de vedere. Astfel, Clubul Sportiv Rapid consideră complet neîntemeiate acuzațiile de rasism fie ele aduse și unui singur suporter al clubului nostru”, a transmis formația giuleșteană.