Dinamo poate din nou să semneze jucători!
Anunțul a fost făcut de administratorul judiciar al clubului, Răzvan Zăvăleanu. Decizia pronunțată mieruri de comisiile FRF a fost suspendată, a dezvăluit oficialul, care mărturisește că nu înțelege pașii urmați în această speță de comisia jurisdicțională.
„De o jumătate de oră s-a ridicat interdicția. Jucătorul Iulian Roșu a solicitat niște bani și eliberarea de contract. S-a respins cererea financiară, dar Dinamo a fost sancționată. Aș fi văzut să fi fost logic să fim sancționați dacă nu ni se dădea dreptate, dar așa… El a plecat, nu Dinamo i-a desfăcut contractul. Nu s-a prezentat la antrenamente.
E inexplicabilă situația. Aștept cu interes profesional decizia comisiei de specialitate. Mă întreb cum a fost ridicată azi interdicția. Nu știu cum s-a ridicat. Am și avut azi ședințe, în care am discutat despre ce reacție să avem. Iată că prin mu știu ce minune s-a suspendat decizia de la aplicare.
Nu a fost ridicată sancțiunea, a fost suspendată până la judecarea apelului nostru”, a comentat Răzvan Zăvăleanu la Digisport.
Administatorul judiciar al lui Dinamo spune că Iulian Roșu a refuzat să se prezinte la ședințele de pregătire pe care clubul i le programase: „Iulian e un băiat de calitate. Suntem într-o relație bună. Nu am înțeles de ce nu a venit la antrenamente. Au fost la ore rezonabile, 10-11, o singură dată a fost mai devreme. Era frig, da, dar dacă echipa avea plecare noaptea, la 3, spre Antalya, zicea vreunul că nu merge? Nu l-am înțeles pe Iulian. El trebuie să-și urmărească interesul, dar se putea găsi o soluție. Nu Dinamo i-a desfăcut contractul. Eu cu Iulian vorbesc oricând. Nu sunt implicat în desfacerea contractului”.
Mijlocașul îndepărtat de Kopic spune că nu și-a dorit ca situația lui să conducă la o interdicție aplicată împotriva clubului în perioada de mercato. Roșu transmite că e în continuare disponibil pentru tratative.
„Eu de două ori le-am cerut, le-am spus că renunț la interdicția la transferuri după ce am depus memoriu. Le-am zis că renunț la interdicție, dar să mă lase liber. Am fost refuzat de două ori! Într-una dintre oferte le-am spus că renunț și la o parte din bani, dar să fiu liber. Din nou am fost refuzat.
Eu am făcut memoriul pentru că m-au exclus din lotul echipei și m-au trimis să mă antrenez singur, de la ora 07:00 dimineața, când nici nu răsărise soarele, doar cu ”Oneață” Augustin, antrenorul secund și cu un fizioterapeut. Nu m-am dus acolo. Erau abuzive. Le-am cerut să mă reintegreze în lotul echipei. Le-am spus în toate discuțiile că vreau să găsesc ceva, apoi plec.
Nu e niciun fel de problemă. Ei m-au exclus, două-trei săptămâni mi-au dat doar program individual. Nu am fost de acord! Apoi, de două ori, le-am spus că renunț la interdicție, dar să fiu liber. Să pot merge în altă parte și să joc. Eu încă sunt deschis la discuții. Nu vreau răul lui Dinamo”, a spus Roșu pentru gsp.ro.