Fostul atacant al FCSB, italianul Federico Piovaccari, s-a transferat în acest sezon la o echipă din liga a cincea din Spania.
Jucătorul care a participat la meciurile echipei lui Gigi Becali din Liga Campionilor în urmă cu zece ani are 39 de ani și nu intenționează să se retragă, deocamdată.
După ce a evoluat, în a doua jumătate a anului trecut, la echipa Cavese din liga a patra italiana, fostul atacant al FCSB a ajuns la San Cristobal CP. El a fost prezentat oficial în orașul San Cristobal de La Laguna, situat în nordul insulei Tenerife.
„Are experiență internațională în Italia, la echipe precum Giugliano, Messina, sau formații renumite precum Sampdoria și Brescia, dar și experiență la nivel național, la echipe precum Cordoba, Rayo Vallecano și Eibar”, au anunțat cei de la clubul San Cristobal CP.
Actuala echipă a atacantului italian ocupă poziția a 13-a din cele 18 ale clasamentului ligii a cincea spaniole. Echipa din San Cristobal de La Laguna avea nevoie foarte mare de un atacant experimentat, cum este Federico Piovaccari, deoarece are unul dintre cele mai slabe atacuri, cu numai 18 goluri marcate în 22 de etape, în timp ce a primit 27 de goluri.
Federico Piovaccari a avut o evoluție foarte bună în fotbalul românesc, unde a jucat în sezonul 2013/2014 pentru FCSB. Atunci, a marcat 16 goluri în 43 de apariții, iar trei dintre goluri au fost în preliminariile Champions League, reușite care au fost decisive pentru calificarea echipei sale în grupele competiției.
Atacantul italian a apreciat foarte mult evoluția de la FCSB, despre care a spus că a fost, probabil, cea mai bună perioadă din cariera sa. În acel sezon, italianul s-a transferat din Serie B la FCSB, unde a jucat împotriva celor de la Chelsea, Basel și Schalke.