Încă un an fără drept de promovare? George Ogăraru a oferit o veste „cutremurătoare” pentru fanii CSA Steaua.
În prezent, CSA Steaua nu are drept de promovare în Superliga, deoarece Legea Sportului nu permite ca un club departamental să evolueze în primul eșalon.
George Ogăraru, manager al academiei CSA Steaua, susține că anul acesta nu există nicio șansă ca echipa Armatei să obțină dreptul de promovare în Superliga. Totodată, a lăsat de înțeles că sunt șanse mari ca nici anul viitor trupa lui Oprița să nu aibă acest drept.
„În acest moment, nu. Perspective ar trebui să fie, asta ar fi o normalitate, să poți promova la un moment dat. Dar anul ăsta nu și nu știu nici anul viitor dacă se va rezolva.
Au fost niște discuții, într-adevăr, dar nu am fost implicat în ele. Voia să ajute la schimbarea formei de organizare, care e principala problemă. Dar nu parteneriatul cu un privat e singura soluție.
Trebuie doar să își asume, dar nu se întâmplă deocamdată. S-a încercat și schimbarea de lege de fostul ministru, nu s-a întâmplat. Nu vă pot da un detaliu, pentru că nu intră în… (n.r. atribuțiile lui).
Știu că s-au făcut demersuri, că există dorință din partea clubului, dar la un moment dat lucrurile s-au oprit. (n.r. cum comentezi implicarea lui Ciolacu?) Eu comentez că premierul României poate să aibă o anumită implicare, care poate fi interpretată.
Cu siguranță că steliștilor nu le-a convenit această implicare. Dar dacă lucrurile sunt într-un anumit fel și lumea înțelege… normalitatea e ca acest club să meargă în prima ligă, dar acum nu se poate”, a declarat George Ogăraru, la Digi Sport.