Anamaria Prodan radiază de fericire, după ce în viața ei a apărut Ronald Gavril. Între cei doi este o mare diferență de vârstă, iar acest lucru a stârnit mari controverse pe platformele de socializare. Boxerul lui Floyd Mayweather a fost făcut cu ou și cu oțet de către internauți, dar un sportiv celebru a sărit în apărarea milionarului care i-a furat inima fostei soții a lui Laurențiu Reghecampf.
Anamaria Prodan a ținut ceva timp ascunsă relația cu boxerul cu 14 ani mai tânăr. În America cei doi au fost nedezlipiți, iar acum cei doi au dat cărțile pe față. Impresara de fotbal susține că este foarte fericită și se bucură că și-a găsit liniștea în brațele milionarului care este mai tânăr cu 14 ani decât ea.
Contrar așteptărilor, noul cuplu a fost primit cât se poate de bine de lumea boxului. Mai mult, Daniel Ghiță i-a luat apărarea coleglui său, condamnând dur criticile la adresa lui Ronald Gavril, unul dintre cei mai apreciați boxeri ai momentului în lume.
Când luptam afară, cele mai urâte și mai denigratoare comentarii erau din partea românilor! Majoritatea au venit de la oameni care nu au făcut în viața lor sport de performanță. Oameni fără nicio realizare, dar experți în toate!
La majoritatea insultelor le răspundeau fanii din toată lumea: îi rușina pentru modul că nu au respect față de un sportiv, care era român. Afară nu este ca aici!
Plini de invidie, ură, jigniri, bineînțeles glumele de prost gust, arată doar lipsa de educație a unei întregi națiuni.
Îmi era o rușine, că ajungeau marocanii să-i certe pe români, nu le acceptau jignirile! Lipsa de educație, ură, invidie, și fără pic de respect.
Un sportiv român de performanță a postat o poză cu iubita lui. Nu vreți să citiți jignirile, umilințele, deși omul a făcut din nimic o carieră. Trebuie să ne mândrim cu el!
Un like, un comentariu pozitiv, să vadă lumea că ne susținem valorile. Nu să-i jigniți, iubita!Dacă nu dați un comentariu pozitiv, nu mai spurcați pe Facebook, din ură și din invidie, că alții reușesc și fac ceva cu viața lor!
Citesc și alți fani (străini!) și arătați doar lipsa educației ( cei șapte ani de acasă ) a unei întregi națiuni”, a fost comentariul acid postat de Daniel Ghiță, pe pagina lui de socializare, în sprijinul lui Ronald Gavril.”, a transmis Daniel Ghiță.
Boxerul român Ronald Gavril s-a născut în Bacău, dar locuiește în Las Vegas. El practică boxul la categoria semigrea, având un palmares de 24 de victorii (19 prin KO) și 3 înfrângeri, niciuna prin KO. Jumătatea impresarei luptă în America de Nord, în State și în Mexic, și a ieșit învingător din cele două lupte pe care le-a avut în 2023.
Averea pe care o deține iubitul Anamariei Prodan, conform informațiilor din S.U.A., s-ar ridica, la acest moment, la aproximativ la 5 milioane de dolari.