Odată cu transferul la Tottenham, Radu Drăgușin va deveni cel mai scump fotbalist român din istorie. Englezii au fost de acord să le ofere celor de la Genoa 25 de milioane de euro, plus bonusuri care pot duce suma la 30 de milioane, precum și un jucător sub formă de împrumut, pe Djed Spence.
Inevitabil, reacțiile au început să curgă. Specialiștii din fotbalul european se întrec în laude la adresa fundașului român, care își va îndeplini visul de a evolua în Premier League.
Specialistul italian Jatin Dietl a vorbit la superlativ despre Drăgușin, dând asigurări că transferul reușit de Tottenham se va dovedi pe termen lung o mișcare înțeleaptă. Potrivit spuselor sale, calitățile cu care este înzestrat stoperul – nu doar din punct de vedere fizic, ci și prin prisma mentalului – îl recomandă pentru un loc printre cei mai importanți jucători din Premier League, pe postul său.
„Drăgușin este un jucător modern, foarte puternic din punct de vedere fizic, greu de învins în duelurile aeriene și înzestrat cu o pasă lungă extrem de precisă. De asemenea, este foarte agresiv, concentrat, un lider înnăscut și plin de încredere.
Este o nouă achiziție inteligentă făcută de Tottenham din Italia. Drăgușin are potențial să devină unul dintre cei mai buni apărători ai campionatului englez”, a transmis Dietl.
Tottenham a intuit, la rândul său, că transferul lui Radu Drăgușin poate aduce un profit uriaș pe termen lung. Drept dovadă, eforturile făcute pentru a-i convinge pe cei de la Genoa să-l cedeze. De serviciile internaționalului român a fost interesată și Bayern Munchen, dar acesta a ales să evolueze în Premier League. Sky Sports a oferit detalii despre negocierile purtate în ultimele zile.
„Tottenham a învins-o pe Bayern Munchen în cursa pentru semnătura fundașului lui Genoa. Drăgușin a ales un transfer la Spurs, în ciuda interesului manifestat de campioana Germaniei în ultimele zile.
Spurs și Genoa ajunseseră la un acord de 30 de milioane de euro, care includea și bonusuri în valoare de 6 milioane, înainte ca Bayern să facă o ultimă ofertă, în tentativa de a-l deturna pe Drăgușin. Ultima ofertă a lui Bayern, în valoare de 31 de milioane de euro, a făcut ca Drăgușin să decidă pentru ce club va juca și el a ales-o pe Tottenham.
Vizita medicală este programată pentru miercuri după-amiază. Între timp, Bayern vrea să discute cu Tottenham pentru Eric Dier, ținta numărul 1 a campioanei Germaniei. Fundașul de 29 de ani a intrat în ultimele 6 luni de contract, dar bavarezii nu au făcut nicio mișcare până acum”, a scris publicația mai sus amintită.