Radu Drăgușin, tânărul fotbalist de 21 de ani, a decis să o părăsească pe Genoa pentru a se alătura lui Tottenham.
Această decizie a fost luată în ciuda unei oferte tentante venite din partea lui Bayern Munchen.
Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin, a oferit mai multe detalii despre această decizie: „Azi dimineață, la ora 8, s-a luat decizia. Noi eram hotărâți să mergem la Tottenham, dar a venit oferta de la Bayern. Și ne-am oprit în loc. Eram în drum spre aeroport. Am zis că trebuie să ne gândim bine și să evaluăm. Nu îmi vine să cred că am refuzat Bayern. Dar asta e decizia. Am luat-o cu Radu și familia lui. I-am anunțat pe cei de la Bayern că asta e decizia. Poate pe viitor vom ajunge din nou acolo. Suntem bulversați. Să refuzi Bayern…”, a declarat Manea, potrivit GSP.
Manea a adăugat că decizia a fost luată în urma unei analize atente a plusurilor și minusurilor fiecărei oferte. Deși oferta de la Bayern era mai generoasă din punct de vedere financiar, Drăgușin a considerat că pasul corect în cariera sa este să se alăture lui Tottenham.
”Dar a fost ce și-au dorit Radu și familia lui. E fericit. Mergem la Tottenham! Decizia am luat-o dimineață. E greu să ai de făcut asemenea alegere. Bayern l-a dorit insistent, dar oferta oficială a venit în ultima noapte. Erau mai mulți bani de la Bayern, dar a zis că acesta e pasul corect în carieră. Am stat toată noaptea să ne gândim, să vedem care sunt plusurile și minusurile. Au fost mulți care nu credeam că refuzăm Bayern”, a adăugat impresarul fundașului român.
Impresarul a mai menționat că Tottenham a trimis un avion privat pentru a-l transporta pe Drăgușin la Londra. Zborul a durat aproximativ două ore, iar la sosire, fundașul a efectuat vizita medicală. Spre finalul zilei, Drăgușin urma să semneze actele.
”Tottenham a trimis un avion privat. În jurul orei 11 (n.r- ora 12, ora României) vom decola către Londra. Trebuie să mai completăm câteva documente”.
Pentru Drăgușin, aceasta este prima aventură la nivel de seniori în afara Italiei. El a fost adus în vara lui 2018 de Juventus, care l-a împrumutat la Sampdoria și Salernitana, iar în vara lui 2023 a fost cumpărat definitiv. În acest sezon, Drăgușin a jucat 22 de meciuri pentru Genoa.