Un fost jucător de la Dinamo București e dorit de Xavi, la FC Barcelona. Valorează 20 de milioane de euro

Bogdan Solomon 04.01.2024, 11:37
Un fost jucător de la Dinamo București e dorit de Xavi, la FC Barcelona. Valorează 20 de milioane de euro

Un fost jucător al lui Dinamo se numără printre „țintele” Barcelonei din această perioadă de mercato. Xavi vrea cu orice preț să-l aibă sub comandă.

Presa spaniolă a dezvăluit propunerea de ultimă oră făcută echipei de care aparține. În ecuație ar urma să intre nu mai puțin de trei fotbaliști ai catalanilor.

Fostul jucător al lui Dinamo e dorit de Xavi la Barcelona

Din momentul în care a decis să revină la Girona, cariera lui Aleix Garcia a luat o turnură de-a dreptul spectaculoasă. În actuala stagiune a înscris de trei ori, a oferit patru pase decisive, iar site-urile de specialitate îl evaluează la nu mai puțin de 20 de milioane de euro.

Xavi și-a exprimat conducerea de a-l avea sub comandă, așa că Juan Laporta a demarat negocierile. Barcelona se confruntă în continuare cu probleme financiare, dar face toate eforturile pentru a realiza mutarea.

Potrivit fichajes.net, revelației din La Liga i-au fost oferiți trei jucători în schimbul lui Garcia:  Oriol Romeu, Pablo Torre și Mikayil Faye. Primul ar reveni la Girona, care l-a cedat formației blaugrana în vara anului trecut, pentru 3,4 milioane de euro.

Totuși, Xavi a susținut cu tărie că nu a purtat discuții cu Aleix Garcia și s-a arătat sceptic în privința șanselor ca echipa sa să realizeze vreun transfer în această iarnă. Motivul? Fair play-ul financiar impus în La Liga.

„Nu am vorbit cu Aleix Garcia sau cu un alt fotbalist. Nu știu dacă altcineva poate fi încorporat. Depindem de fair play-ul financiar. Vom vedea ce poate să rezolve conducerea clubului. Țin legătura cu președintele și cu Deco. Vom vedea”, a declarat tehnicianul Barcelonei.

Aleix Garcia, una dintre „victimele” lui Cortacero

În 2020, de îndată ce Pablo Cortacero a preluat pachetul majoritar de acțiuni, Dinamo devenea o adevărată „colonie” de spanioli. Printre jucătorii transferați se afla și Aleix Garcia, care avea să plece, însă, după doar opt meciuri, exasperat de restanțele financiare.

Despre această experiență a vorbit chiar el, într-un interviu acordat pentru Marca, mărturisind că atunci a atins cel mai slab nivel posibil și a avut nevoie de ajutorul psihologului pentru a reveni pe linia de plutire.

„Când am plecat din România am deschis ochii. Am lucrat cu psihologii pe care i-am mai avut la Villarreal. Dinamo a fost echipa la care am atins cel mai slab nivel. Am avut noroc că SD Eibar mi-a oferit șansa de a juca și astfel m-au văzut echipele din Primera Division. A fost o schimbare importantă, știam că aveam nevoie să îmbunătățesc multe lucruri la nivel mental.

Sunt convins că revenirea la Girona a fost bună pentru mine. Michel mi-a oferit o oportunitate pe care nu o voi uita niciodată. Această încredere m-a făcut să mă maturizez ca fotbalist și să ajung la nivelul din prezent”, a declarat mijlocașul spaniol.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622