Cătălin Moroșanu a făcut un gest de mare omenie. Luptătorul a intrat în ring pentru un meci special, deși s-a retras din activitatea sportivă de câțiva ani.
Acesta a intrat în ring alături de Mihai Gabriel Burian, care, în urmă cu cinci ani, s-a accidentat foarte grav și a stat jumătate de an în comă.
În 2018 Mihai Burian a fost implicat într-un grav accident rutier. Era pasager al unui autoturism. Șoferul conducea cu viteză, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului.
Totul după ce șoferul, propietarul mașinii, adăugase 100 de cai putere motorului care avea de 180 de cai. Trei oameni erau în mașină, dorind să testeze noua capacitate a ei.
Din păcate, seara s-a terminat tragic. Unul dintre pasageri a murit pe loc, iar inițial și Mihai a fost declarat mort. A scăpat d e moarte, dar a stat șase luni în comă.
Șoferul accidentului, Cristi Marian, nu a pățit nimic. Acesta conduce în prezent, iar dosarul său stă ascuns în sertarele poliției. În 2020, Mihai îl acuza pe șoferul vinovat de nepăsare, deoarece banii lui au făcut ca oamenii legii să uite de acel dosar.
Totuși, în ultimii cinci ani, Mihai s-a recuperat miraculos. Acesta nu mai este așa cum era înaintea accidentului, însă este capabil să meargă pe picioarele lui.
Și-a dorit să se dueleze cu Cătălin Moroșanu, iar ”Moartea din Carpați” a acceptat să revină în ring pentru el. Mai mult, în semn de respect, s-a lăsat învins de acesta.
Tot în semn de respect, la finalul meciului, Moroșanu a îngenunchiat în fața lui. Mihai a primit și o centură onorifică, după acest meci. A primit și un cec de 3000 de euro, din partea organizatorilor.