Momente de nebunie totală în derby-ul Al Hilal – Al Nassr din Arabia Saudită.
Al Hilal s-a impus cu 3-0, dar scorul nu spune decât puțin din povestea meciului. În minutul 74, lui Cristiano Ronaldo i-a fost anulat un gol pentru offside. Reluările au arătat că a fost vorba de milimetri diferență, dar pe arbitri nu i-a interesat. Cristiano a protestat degeaba, la fel și membrii staff-ului de la Al Nassr.
Antrenorul Castro n-a renunțat, însă, ușor. Portughezul a luat un telefon mobil și a insistat să-i arate celui de-al 4-lea oficial că decizia VAR fusese greșită. I-a cerut arbitrului să-l anunțe pe „central”, dar jocul a continuat în ciuda agitației de pe margine.
Al Hilal s-a distanțat pe tabelă în final. Golurile marcate în minutele 89 și 90+2 de vedeta Mitrovic au dus scorul la 3-0 pentru Hilal, care s-a distanțat în fruntea clasamentului din Arabia Saudită. Sunt acum 7 puncte față de Al Nassr, după 15 etape. Al Hilal – Al Nassr e „Clasicul” din Arabia Saudită. Cele două mari rivale din Riad, alături de Al Ahli și Al Ittihad, ambele din Jeddah, au beneficiat de investiții uriașe, de sute de milioane de euro, în ultimele luni. Cele 4 cluburi amintite sunt în centrul proiectului de dezvoltare pe care Arabia Saudită l-a făcut pentru fotbalul său.