De 1 Decembrie, Ion Țiriac este mai degrabă trist, privind la declinul abrupt al sportului românesc. Fostul jucător de tenis susține că deținătorii de funcții publice din România au lăsat de izbeliște acest domeniu, în care țara noastră aproape că nu mai există.
În urmă cu câteva decenii, Țiriac l-a avertizat pe președintele Constantinescu de faptul că România nu va mai exista pe harta sportului mondial, dacă se va baza doar pe „moștenirea comunistă” și pe noroc.
„În anul 2000, președintele țării era domnul Emil Constantinescu. Mi-a făcut o vizită la Sydney, în timpul Olimpiadei de acolo, unde România a câștigat 26 de medalii, dintre care 14 de aur. Stând pe margine acolo, puteam să mai câștigăm la canotaj încă două, dar vremea a fost foarte rea, nu eram foarte tehnici, lui Răducanu i-au furat două medalii clar, curate, fără niciun fel de dubiu, îmi asum răspunderea pentru ce vorbesc, dar totuși a câștigat 26 de medalii.
I-am spus lui Constantinescu: domnule președinte, suntem între primele zece țări din lume, asta e moștenirea pe care o avem din era comunistă. Dacă nu investim ceva repede-repede, nu vom mai fi nici în primele 30 de țări în 10-15 ani. Am greșit, îmi cer scuze, la Rio (2016) eram numărul 65. Singura activitate în care România putea să stea la masă cu oricine în lumea asta era sportul”, a declarat Țiriac, pentru Pro TV.
Guvernul României ar trebui să profite la maximum de talentul, de viziunea unor oameni pricepuți precum Gică Hagi, crede afaceristul.
„Dacă vreți fotbal, spuneți-i lui Gică Hagi să mai facă 20 de academii ca aia și atunci, în 20 de ani, sigur avem fotbal de nivel mondial”, a mai avertizat Țiriac.
„Încet, încet, ne revenim, dar cu o floare nu se face primăvară! Nici cu Năstase, nici cu Nadia, nici cu Popovici, nici cu nimeni! Trebuie să o luăm înapoi, de la ‘grădiniță'”, a completat Țiriac.