Shakira a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce a pierdut procesul cu statul spaniol privind frauda de circa 15 milioane de euro. Cântăreața columbiană a oferit o reacție cu privire la verdictul dat de magistrații iberici. Ea și-a explicat decizia de a renunța la lupta pentru dreptate și a spus ce are de gând să facă în continuare.
Shakira și-a îngrijorat fanii după ce a acceptat acuzațiile de neplată a 14,5 milioane de euro, bani care reprezintă impozitul pe venit din Spania dintre 2012 și 2014, și a convenit să plătească 50% din suma datorată și încă o amendă de 438.000 de euro ca să evite închisoarea. Mulți s-au temut că diva columbiană va ajunge în spatele gratiilor, însă justiția din Spania a condamnat-o la trei ani de închisoare cu suspendare.
Vedeta columbiană a explicat într-un interviu acordat pentru presa străină că a a acceptat sentința întrucât nu vrea să-și mai piardă timpul în instanță. Ea a afirmat că nu poate avea nicio satisfacție dacă i se face dreptate după zece sau cincisprezece ani, pentru că, indiferent ce va face, nu va mai putea recupera timpul pierdut.
Am ajuns la concluzia că nu ar mai fi un triumf dacă prețul este să fii jefuită de câțiva ani din viață. Am o mare apreciere pentru cetățenii spanioli, cum ar fi Xabi Alonso, Sito Pons sau mulți alții, care au luptat până la final.
Am investit ani din viață pentru așa ceva, dar, pentru mine, astăzi, să câștig înseamnă să îmi recuperez timpul liber. Cu ce te mai încălzește victoria dacă pierzi 10-15 ani să o obții?“, a transmis Shakira, potrivit publicației Marca.
Cu toate că a acceptat acuzațiile, fosta parteneră a lui Gerard Pique a subliniat că se consideră în continuare nevinovată.
Trebuie să-mi aleg bătăliile și cea mai importantă acum este să fac totul în așa fel încât copiii mei să trăiască o viață plină și să se concentreze pe ceea ce este cu adevărat important: să-i văd crescând și să petrec timp cu ei, fără a-i supune suferinței de a-și vedea mama într-un proces penal, cu uzura pe care o implică.”, a mai spus cântăreața de muzică pop.
Potrivit presei străine, Shakira are cazierul curat. Acesta este, de altfel, și motivu pentru care a primit o pedeapsă cu suspendare.
Susținătorii cântăreței au avut un șoc când au aflat că justiția din Spania a condamnat-o la trei ani de închisoare cu suspendare pe artista lor favorită, dar s-au mai liniștit după ce au aflat cum stau lcururile, de fapt.