Edi Iordănescu pregătește schimbări în formula de start a României pentru meciul cu Elveția. Trei jucători care au evoluat puțin sau chiar deloc împotriva Israelului își vor face apariția în această seară.
După calificarea la Euro 2024, naționala pune punct preliminariilor pe Arena Națională, în fața Elveției. Partida este programată la 21:45, într-o atmosferă ce se anunță incendiară.
Nu mai puțin de 50.000 de spectatori sunt așteptați pentru a sărbători alături de tricolori prima prezență la un turneu final după opt ani. Edi Iordănescu își dorește, însă, un rezultat pozitiv, care să ne asigure prima poziție în grupa I. De aceea le pregătește adversarilor câteva surprize.
Potrivit fanatik.ro, Marius Marin, Florinel Coman și Olimpiu Moruțan se vor număra printre titulari. Primii au intrat pe parcurs în meciul devisiv cu Israel, în timp ce mijlocașul lui Ankaragucu a fost rezervă neutilizată.
O altă schimbare importantă îl va viza, cel mai probabil, pe „eroul” George Pușcaș. Acesta a depus un efort considerabil în precedenta partidă, în care a și marcat, așa că selecționerul intenționează să-l menajeze. În locul său îl vom vedea pe Denis Alibec.
Prin urmare, echipa de start a României ar putea următoarea: Moldovan – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Moruțan, Alibec, Coman.
Chiar dacă soarta calificării a fost decisă, Edi Iordănescu nu concepe ca partida din această seară să fie tratată cu lejeritate. Dacă ar obține măcar un punct și-ar adjudeca prima poziție în grupa I, ar încheia campania fără eșec și ar fi în cea de-a doua urnă valorică la tragerea la sorți a grupelor turneului final.
„Este un grup care a învăţat că niciodată să nu renunţe la luptă şi mâine seară trebuie să fie din nou în picioare şi să fie pregătit să lupte. Am câştigat un statut, acum suntem echipă calificată la European şi asta ne obligă, provocarea este maximă.
Provocarea pentru noi este foarte mare să ne prezentăm cât mai bine. Întâlnim jucători de la cel mai mare nivel, care joacă la cluburi de top, campioni cu cluburile lor. Va trebui să ne refacem şi din punct de vedere energetic, pentru că Elveţia vine conectată, în schimb, noi, prin bucuria calificării, cu siguranţă că am ieşit un pic din concentrare.
Mai mare este riscul să ne mulţumim cu ceea ce am realizat până acum şi până la urmă e normal să fim fericiţi, să ne entuziasmăm pentru că ne-am îndeplinit obiectivul. Ăsta este riscul major, să ne mulţumim cu atât. Avem o datorie în primul rând faţă de noi, să nu uităm însă că odată ridicat nivelul şi pretenţiile sunt altele, dar şi aşteptările sunt altele, şi trebuie să ne ridicăm la nivelul lor”, a declarat selecționerul.