CSA Steaua ar putea rămâne fără antrenor în pauza competițională din iarnă. Daniel Oprița este dorit de o echipă care până mai ieri evolua pe prima scenă a fotbalului românesc.
La al treilea sezon consecutiv în eșalonul secund, CSA Steaua încă nu are dreptul de promovare și nici nu știe când sau dacă îl va putea obține. Daniel Oprița s-a arătat deranjat de această situație și a lăsat de înțeles că se gândește serios să plece. Nici de oferte nu duce lipsă.
Potrivit fanatik.ro, Chindia Târgoviște intenționează să se despartă de Vasile Miriuță la finalul anului, în cazul în care nu reușește până atunci să se claseze printre primele patru, de care îl despart momentan patru puncte. Și acordul său expiră la finalul sezonului, dar există o clauză specială care le permite conducătorilor să-l rezilieze dacă obiectivul nu este îndeplinit, cu condiția ca salariile să fie achitate la zi.
Plecarea lui Miriuță ar face ca Oprița să devină principala variantă de înlocuire. Discuții între cele două părți ar fi existat și în vară, când Dragoș Militaru a fost înlăturat, dar nu s-a ajuns la un numitor comun.
Pe de altă parte, fanii celor de la CSA Steaua au decis să se implice în vederea obținerii dreptului de promovare. Fostul lider de galerie, Jean Pavel, a vorbit despre înființarea unei SA (societate pe acțiuni), convins că planul va avea sorți de izbândă. Cu atât mai mult cu cât se bucură de susținerea multora dintre legendele roș-albastre, în frunte cu Marius Lăcătuș, Gabi Balint, Victor Pițurcă și Tudorel Stoica.
„Vom face o Societate pe Acțiuni (SA) adevărată, cum nu are niciun club din România în afară de Rapid la ora asta. Inițiativa pleacă de la suporteri și toate gloriile sunt lângă noi. Victor Pițurcă, Tudorel Stoica, Gabi Balint, Belodedici, Panduru, Gâlcă, toți sunt de acord cu ce vrem să facem noi.
Totul va fi pe baze cât se poate de transparente, ca la anul, când începe campionatul să fim și cu un lot de jucători valoroși, nu mai spun de oameni de afaceri cu bani mulți. Facem acest lucru pentru că Steaua nu are un buget multianual și nu poate semna cu jucători contracte mai lungi de un sezon. Bugetul trebuie aprobat înainte de fiecare sezon. Astfel, echipa să nu mai depindă de banii de la club și ei să se alăture doar cu logo-ul și ulterior și cu baza”, a declarat Jean Pavel pentru sursa citată.