Meci nebun și seară istorică la Copenhaga, cu 7 goluri. United a condus cu 2-0. Care a fost scorul final

Cristian Stan 09.11.2023, 00:50

Manchester United a condus cu 2-0 la Copenhaga, însă la final s-a văzut învinsă cu 4-3.

Meciul din Danemarca a contat pentru etapa cu numărul 4 a grupei A din Liga Campionilor.

Danezii, prestație de vis în Liga Campionilor

Manchester United a plecat favorită în duelul cu FC Copenhaga din Liga Campionilor, iar după doar trei minute de joc trecea în avantaj. Primul gol al partidei avea să fie reușit chiar de un danez, Hojlund, cel care relua în plasă centrarea din flancul drept trimisă de mijlocașul Scot McTominay.

Deblocarea tabelei le-a dat elan fotbaliștilor lui ten Hag, iar în minutul 28 avantajul era dublat. Hojlund nu găsește poarta în Premier League, acolo unde nu are nicio reușită în 8 partide, în schimb a bifat al doilea gol al duelului de pe Parken Stadium.

Situația părea una sub control pentru gruparea din Insulă, însă Marcus Rashford a făcut o eroare de nepermis la acest nivel în minutul 40. Acesta l-a călcat pe gleznă pe Elias Jelert, iar după verificarea VAR a fost eliminat.

Manchester United a acuzat din plin șocul, iar în minutul 45 norvegianul Elyounoussi reducea din ecart. Nu avea să fie ultima reușită a primei reprize, deoarece și Harry Maguire o comitea. Singurul marcator al partidei din tur, englezul a comis un henț în propriul careu, centralul a acordat penalty, iar Goncalves nu a ratat.

În inferioritate numerică, britancii au izbutit golul 3, în minutul 69, prin Bruno Fernandes, cel care l-a învins de la punctul cu var pe polonezul Grabara. Suporterii oaspeților nu s-au bucurat prea mult timp și au trecut din nou de la extaz la agonie. Mijlocașul Lerager a stabilit egalitatea în minutul 83, pentru ca atacantul Bardghji să reușească un gol care nu va fi uitat prea curând de cele două combatante. Se întâmpla în minutul 87, atunci când relua acrobatic, din voleu, fără speranțe pentru Onana.

În urma acestui eșec, Manchester United trece pe ultimul loc în grupa A, cu 3 puncte. Galatasaray coboară pe locul 3, cu 4 puncte, în timp ce Copenhaga urcă pe 2, tot cu 4 puncte, dar cu golaveraj mai bun. Primul loc este acontat, fără drept de apel, de Bayern Munchen. 12 puncte din tot atâtea posibile pentru nemți.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622