Anghel Iordănescu a reacționat și el după retragerea lui Mircea Lucescu din fotbal. Antrenorul român și-a anunțat decizia vineri seara.
Echipa din capitala Ucrainei a pierdut derby-ul cu Sahtior Donetk, 0-1, și acest lucru l-a enervat la culme pe Il Luce.
După patru meciuri fără victorie, Mircea Lucescu a decis să nu mai rămână pe banca lui Dinamo Kiev, dar și să spună adio fotbalului.
La auzul veștii, Anghel Iordănescu a transmis un mesaj emoționant despre Lucescu senior.
„Regret din suflet această decizie a lui. Este unul dintre marii antrenori ai României, alături de Emerich Ienei si Ștefan Kovacs. Este omul care a influențat foarte mult fotbalul românesc și fotbalul internațional.
Fotbalul i-a dat mult, iar el a dat de două ori mai mult fotbalului. Sper că a fost o declarație la cald. Mai sper că va continua în alta parte.
Chiar dacă nu se va duce in altă parte eu cred că încă poate să ajute fotbalul românesc cu sfaturi, idei, și cu, sa zic așa, înțelepciunea fotbalistică.
Mircea Lucescu poate sa fie la experiența pe care o are. La performanțele lui. Eu sper, așa cum se spune, că noaptea e un sfetnic bun, să se răzgândească”, a spus Iordănescu, pentru iAMSport.ro.
Mircea Lucescu a preluat-o pe Dinamo Kiev, reușind să câștige titlul și Cupa în Ucraina. În plus, i-a calificat pe ucraineni în grupele Champions league.