Cum a fost primit Messi la Inter Miami după al 8-lea „Balon de Aur” câştigat. S-a antrenat la câteva ore după ceremonie

Bogdan Solomon 31.10.2023, 21:09

Lionel Messi s-a întors pe tărâm american imediat după cucerirea celui de-al 8-lea „Balon de Aur” din carieră și a avut parte de un moment special. Colegii de la Inter Miami l-au primit cum se cuvine.

Messi, primit ca un erou la Inter Miami după cel de-al 8-lea „Balon de Aur” câștigat

Așa cum anticipau publicațiile internaționale, Messi a fost protagonistul galei cu numărul 67 a „Balonului de Aur”, surclasându-i pe cei doi mari rivali, Erling Haaland și Kylian Mbappe. Verdictul a fost influențat, evident, de Cupa Mondială cucerită alături de naționala Argentinei.

A doua zi după ce a primit mult râvnitul trofeu, „Puricele” și-a făcut apariția la Miami și chiar a luat parte la antrenamentul echipei sale. Nu înainte de a fi felicitat de colegi într-o manieră cu totul și cu totul specială.

Aceștia l-au aplaudat la scenă deschisă, după care i-au oferit un carton în forma cifrei opt, simbolizând premiile primite de-a lungul carierei. Imaginile publicate pe rețelele de socializare stau mărturie pentru faptul că emoțiile au atins cote maxime.

Având în vedere că echipa nu a reușit să obțină calificarea în playoff, pentru argentinian va urma, cel mai probabil, o pauză îndelungată de pe teren. Asta dacă va ajunge sub formă de împrumut la Barcelona, scenariu asupra căruia s-a speculat în ultima vreme.

Mesajul lui Arteta după ce Messi a cucerit din nou „Balonul de Aur”: „Este punctul culminant al carierei”

Vestea că Lionel Messi a primit cel de-al optulea „Balon de Aur” din carieră a stârnit o mulțime de reacții din partea figurilor marcante ale fotbalului mondial. Mikel Arteta s-a arătat încântat și a descris performanțele reușite de argentinian în sezonul trecut – culminate cu câștigarea Cupei Mondiale – drept punctul culminant al carierei sale.

„Când vorbeşti despre Messi, nu poţi greşi niciodată. Ceea ce a făcut el câştigând Cupa Mondială la vârsta sa, este punctul culminant al carierei lui. Este pur şi simplu incredibilă consistenţa şi regularitatea de care a dat dovadă, nivelul pe care l-a impus în fotbal”, a declarat managerul lui Arsenal.

În schimb, Lothar Matthaus a contestat victoria lui Messi, convins că trofeul pentru cel mai bun jucător al anului ar fi trebuit să-i revină lui Erling Haaland. Acesta din urmă a primit Gerd Muller, destinat celui mai bun atacant.

„Pe tot parcursul anului trecut, Erling Haaland a avut rezultate mai bune decât Messi. Este nemeritat că Messi a triumfat. Dar asta îți arată că o Cupă Mondială câștigată contează mai mult decât orice altceva. Pentru mine, Haaland este cel mai bun jucător din ultimele douăsprezece luni.

A câștigat titluri majore cu Manchester City și a doborât niște recorduri cu golurile lui. Pentru mine nu există nicio cale de a-l ocoli pe Haaland. Alegerea este o farsă, chiar dacă sunt fan Messi”, a reacționat Matthaus, cel care a primit la rândul său „Balonul de Aur”, în 1990.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622