Amenzi grele și dosare penale după incidentele de la meciul Petrolul – FCSB. Un jandarm a fost rănit

Cristian Stan 29.10.2023, 18:30
Amenzi grele și dosare penale după incidentele de la meciul Petrolul – FCSB. Un jandarm a fost rănit

Amenzi grele și dosare penale după incidentele de la meciul Petrolul – FCSB.

Un jandarm a fost rănit și a ajuns ulterior la spital.

Atmosferă incendiară pe stadionul Ilie Oană

Petrolul – FCSB din etapa a 14-a a Superligii s-a jucat cu casa închisă, fiind considerat, totodată, un meci cu grad de risc maxim. A fost o atmosferă tensionată atât pe gazon, însă și în tribune la Ploiești, acolo unde cu jumătate de oră înainte de finalul meciului a avut loc o adevărată bătaie generală între ultrași și jandarmi.

Concret, totul a plecat după ce un suporter al gazdelor a vrut să ardă un fular al Stelei, moment în care forțele de ordine au intervenit în forță în peluză, cu scopul de a preveni un incendiu. Această intervenție l-a costat pe unul dintre jandarmi, care a fost rănit și a ajuns ulterior la spital.

Nici suporterii Petrolului nu au ieșit mai bine în urma acestui incident, mai exact 10 dintre aceștia au primit intezis pe stadion, iar o parte dintre ei au primit chiar amenzi grele și dosare penale.

”Am primit și confirmarea, s-a încercat arderea unui fular cu însemnele Stelei, 7 suporteri ploieșteni au fost interziși pe stadion între 6 luni și un an și alți trei s-au ales cu dosare penale. Un jandarm a fost rănit, trei cu dosare penale și șapte interziși. Meci cu grad mare de risc…Vorbesc de organizare, ca și organizare a fost meci cu grad mare de risc. Păcat de acest incident. Cum sunt suporterii știm, sunt ultrași”, a spus Vivi Răchită, la Fanatik.

Petrolul a revenit de la 0-2

Momentele violente s-au petrecut la scorul de 2-0 în favoarea celor de la FCSB, unul stabilit de golurile lui Djokovic și Băluță. Cu toate acestea, deși a avut un avantaj pe măsură, echipa pregătită de Elias Charalambous s-a văzut egalată chiar în ultimul minut de joc. Jair a egalat dintr-o lovitură liberă, în minutul 70, pentru ca Grozav să puncteze pentru 2-2 dintr-o lovitură de pedeapsă. În urma acestui rezultat, gazdele se clasează pe locul 6 în Superliga, cu 20 puncte în 14 etape, în timp ce oaspeții rămân pe prima poziție, cu 31 puncte în tot atâtea meciuri.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622