Fără doar și poate, David Popovici este unul dintre cei mai buni înotători din lume. Tânărul de 19 ani este campion mondial și european în 2022 (la 100 și 200 m liber). De curând, campionul la natație a fost surprins în timp ce aștepta autobuzul într-o stație din Capitală. După ce imaginea cu sportivul a ajuns în mediul online Oana Roman a avut o reacție neașteptată.
Luna aceasta, David Popovici a început cursurile universitare. Multiplul campion la natație este înscris la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, din cadrul Universității din București. Sportivul nu a lipsit la ceremonia de deschidere a anului universitar și a ținut chiar și un discurs.
De curând, David a fost surprins într-o stație din Capitală, în timp ce aștepta autobuzul. După cum era și de așteptat, imaginea cu sportivul a devenit rapid virală în mediul online. Internauții au avut doar cuvinte de laudă la adresa campionului la înot.
În urmă cu ceva timp, Oana Roman l-a criticat aspru pe Selly. Asta după ce tânărul a blocat circulația unui tramvai, circulând neregulamentar. Fiica fostului premier a reamintit episodul, după ce a văzut ipostaza în care a fost surprins Popovici.
”Asta îmi aduce aminte de băiețașul puber, care zicea că nu există valori de urmat în societate și doar educația de acasă contează. Iată, sunt valori în societate, îi spuneam eu că doar pentru că el nu le vede, asta nu înseamnă că nu există. David Popovici merge cu tramvaiul, băiețașul merge cu mașina pe linia de tramvai. Iată diferența!”, a spus Oana Roman, pe social media.
La un moment dat, Oana Roman a avut o reacție dură la adresa anumitor influenceri. Vedeta susținea că aceștia promovează o idee despre viață foarte dăunătoare pentru tineri. Mai ales că mulți dintre aceștia din urmă cred tot ce li se spune.
În opinia fiicei fostului prim-ministru al României, majoritatea influencerilor s-au îmbogățit pe banii statului, care nu a investit într-o educație mai bună pentru copii.
”Parveniții sunt cel mai mare cancer al acestei țări, și îmi cântăresc cuvintele, sunt oameni care nu au niciun fel de educație, niciun fel de pregătire, care s-au îmbogățit, în general, majoritatea din ei, pe banii statului, care nu știu să-și educe copiii”, spunea, în urmă cu ceva timp, Oana Roman.