România U21 a reușit să învingă Finlanda, la capătul unui meci interzis cardiacilor, obținând astfel maximum de puncte din acțiunea desfășurată în această lună. Succesul l-a făcut pe Daniel Pancu să exulte.
Partida de pe Stadionul Municipal din Sibiu părea să se îndrepte spre o remiză albă, dar Matei Ilie a dat lovitura în minutul 90+8, reluând cu capul în plasă mingea centrată din corner de Rareș Ilie. Tricolorii au urcat astfel pe poziția a treia în clasamentul grupei E, la un punct distanță de Elveția și trei față de liderul Albaniei.
Daniel Pancu i-a felicitat pe tricolori pentru victorie, dar nu a putut trece peste amărăciunea provocată de eșecul suferit în fața Albaniei, în condițiile în care tabela indica 2-0 în minutul 58. Duelul din noiembrie va fi, potrivit spuselor sale, atât prilej de revanșă, cât și o adevărată „finală” în lupta pentru calificarea la Campionatul European din 2025.
„Mă așteptam să marcăm mai multe goluri și să primim, îți spun sincer. Nu am primit gol în această dublă, un lucru foarte bun, dacă ținem cont de faptul că un fundaș central titular e rezervă la Liga 2, lucru pe care puțină lume l-a sesizat. Sunt într-un real progres, echipe care caută să dezvolte, să joace un fotbal modern, de posesie de la portar.
Dacă am fi pierdut acest joc nu aș fi avut nimic de reproșat nimănui, cu excepția tratării mai cu seriozitate a anumitor faze în careul advers. Cel mai important lucru este că noi ne-am creat aceste situații și ocazii. Rămânem cu amărăciunea mare de tot a primului joc din Albania. Primul joc din noiembrie deja se anunță o finală.
Un rezultat de egalitate pentru finlandezi pe terenul nostru ar fi însemnat mult. Eu cred că am câștigat absolut meritat, echipa a arătat mult spirit, multă energie, respect față de tricoul echipei naționale. În provincie lumea ne primește cu multă căldură, cu entuziasm. Felicitări publicului, a fost fantastic. Fără el nu am fi avut tăria de a lupta până la ultima fază”, a declarat selecționerul României U21, conform sport.ro.
Portari: Răzvan Sava (CFR Cluj), Otto Hindrich (CFR Cluj), Alexandru Roșca (CSC Șelimbăr);
Fundași: Alexandru Pantea (FCSB), Darius Oroian (Sepsi OSK), Cristian Ignat (Mioveni), Răzvan Pașcalău (Lecce / Italia), Gabriel Buta (FCU 1948 Craiova Fotbal Club), Matei Ilie (CFR Cluj), Andrei Borza (FC Rapid 1923) ÎNLOCUIT CU Ștefan Ștefanovici (Politehnica Iași), Costin Amzăr (Dinamo);
Mijlocași: Marius Corbu (Akademia Puscas / Ungaria), Cătălin Cîrjan (FC Rapid 1923) – ÎNLOCUIT CU Ștefan Pănoiu (FC Rapid 1923), Cătălin Vulturar (Lecce / Italia), Aurelian Ciuciulete (Unirea Dej), Constantin Grameni (Farul Constanța), Luca Mihai (CFR Cluj), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Rareș Ilie (Lausanne / Elveția), Octavian Popescu (FCSB);
Atacanți: Adrian Mazilu (Farul Constanța), Filip Ilie (Universitatea Cluj), Rareș Burnete (Lecce / Italia), Louis Munteanu (Farul Constanța) – chemat de la naționala mare.